Dacia scumpeşte maşinile de la o lună la alta. Modelul Spring a ajuns să coste 21.400 de euro. Preţul a crescut cu 500 de euro într-o lună, după ce Dacia a scumpit anterior maşina în luna mai.
În luna mai preţul modelului Spring creştea de la 19.600 de euro la 20.900 euro. Acum, Dacia a scumpit din nou modelul electric produs în China. Aceasta costă 21.400 de euro.
Anul trecut, Dacia a vândut peste 27.000 de maşini în Europa, fiind pe locul 14 în topul autoturismelor electrice vândute pe continent. În total, la sfârşitul lunii martie, compania a înregistrat peste 40.000 de modele Spring vândute la nivel european.
În doar câteva luni, Dacia şi-a reînnoit gama şi a completat-o cu două modele inedite: Spring 100% electric şi Jogger, vehiculul de familie polivalent de segment C.
Citește și: Piaţa maşinilor second hand în creştere în România. Atenție când cumpărați o maşină electrică la mâna a doua
Piaţa maşinilor second hand din import a crescut, anul trecut, în România, cu 3,73% faţă de 2020, până la 395.759 de unităţi înmatriculate, conform unei analize autovit.ro. În ceea ce priveşte piaţa reînmatriculărilor (tranzacţii cu maşini second hand pe plan intern), anul 2021 a fost cel mai bun din istorie în ţara noastră, cu un total de 655.804 de unităţi, în creştere cu aproape 20% în comparaţie cu anul anterior.
Aproape 400.000 de maşini second hand din import au fost înmatriculate în România, în 2021. Conform autovit.ro, piaţa maşinilor second hand din import a înregistrat un salt de la 381.495 de unităţi, în 2020, la 395.759 de unităţi, în 2021.
„Variaţia între luna cu cele mai mari volume şi cea cu cele mai mici este mult mai redusă decât la maşini noi. Minimul a fost atins în decembrie, cu puţin peste 27.000 de maşini, iar maximul a fost în martie, când au fost înmatriculate în România peste 36.000 de maşini second-hand din import. Anul 2021 s-a încheiat cu aproximativ 400.000 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 3,74% faţă de 2020, când totalul a fost de 381.495 de maşini. Dar şi aici, cifrele din 2020 au însemnat o scădere de 14% faţă de 2019. Cu acest total de aproximativ 400.000 de unităţi, piaţa maşinilor SH creşte după 3 ani consecutivi de declin. Recordul pentru maşinile second-hand din import s-a înregistrat în 2017, când au fost înmatriculate în România 518.000 de unităţi”, se arată în raport.
În ceea ce priveşte piaţa reînmatriculărilor (tranzacţii cu maşini SH pe plan intern), anul 2021 a fost cel mai bun din istorie în ţara noastră, cu un total de 655.804 de unităţi, în creştere cu aproape 20% în comparaţie cu anul anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.