De ce China e cu degetul pe trăgaci iar Trump se uită în țeava puștii?

trump-xi-jinping_71265600
Donald Trump și Xi Jinping, în timpul summitului din 2019 din Japonia
Când pui tarife de 145% pe tot ce mișcă în China și te joci cu piața mondială ca și cum ar fi Monopoly, să nu te miri dacă cealaltă parte scoate piesele de pe tablă. Iar în acest joc periculos, China are una dintre cele mai mari bombe din portofoliu: datoria SUA.

Tarife, tensiune și paranoia economică

Donald Trump nu doar că și-a declarat din nou război comercial Chinei — a plusat cu tarife amețitoare de 145% pe mașinile electrice chinezești și amenință cu taxe pe toate bunurile asiatice care intră în SUA. Într-o piață deja fragilă, genul ăsta de mișcare e ca și cum ai arunca un cocktail Molotov într-un butoi cu petrol.

Piața a reacționat? Absolut. Volatilitate maximă, investitori nervoși, capital care fuge spre aur și obligațiuni americane. Paradoxal, exact acele obligațiuni pe care China le-ar putea vinde oricând, la nervi. Și dacă o face, nu e doar o problemă pentru Wall Street — e un cutremur cu epicentrul în Washington, dar cu replici globale.

China deține oficial 759 de miliarde de dolari în obligațiuni americane, dar neoficial ar putea avea peste 1,2 trilioane. Dacă decide să scape de ele dintr-o dată, SUA s-ar trezi cu următoarele:

Dobânzi în aer – Guvernul american ar trebui să plătească dublu sau triplu pentru a se împrumuta. Asta înseamnă tăieri bugetare, deficite și mai mari și o presiune uriașă pe contribuabili.

Prăbușirea pieței de capital – Investitorii fug din titluri, Wall Street cade în genunchi. Un „Black Monday” cu gust de ceai chinezesc.

Criză de încredere – SUA ar pierde un atu esențial: imaginea de refugiu sigur în vremuri tulburi. Iar când nici America nu mai e sigură, începe cu adevărat haosul global.

Și totuși, de ce nu o face China?

Pentru că n-ar pleca nici ea neatinsă:

- Ar pierde bani — vânzarea în masă ar trânti prețul obligațiunilor și i-ar lovi propriile rezerve.

- Ar destabiliza yuanul și și-ar risca exporturile.

- Și nu în ultimul rând, și-ar pune în cap nu doar SUA, ci și investitorii globali care depind de stabilitatea dolarului.

Dar dacă Beijingul decide că războiul economic e deja declarat, atunci o asemenea lovitură financiară ar fi percepută ca represalii strategice, nu ca o mișcare sinucigașă.

Cine ține frâiele?

În momentul ăsta, Trump conduce ca un șofer turbat pe contrasens, claxonând și aruncând cu insulte în timp ce China stă la volanul unui camion financiar de 1,2 trilioane, cu piciorul pe frână... încă. Dar dacă decide să vireze brusc și să lovească, s-ar putea să nu mai avem parte doar de o criză economică, ci de o repoziționare globală brutală, în care dolarul nu mai e rege, iar America nu mai e stăpâna piețelor.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close