Publicitate
"Erste Group este o companie europeană - şi, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susţinem Europa şi apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei şi a peste 2,8 milioane dintre clienţii noştri din România. Susţinem o Europă puternică şi susţinem o Uniune Europeană puternică. Şi suntem convinşi că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toţi cetăţenii UE au aceleaşi drepturi şi obligaţii. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toţi cetăţenii să beneficieze în mod egal de libertăţile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spaţiul Schengen", a spus Willi Cernko, conform unei postări pe pagina de Facebook a BCR.
Acesta şi-a exprimat regretul privind rezultatul votului din Consiliu, privind neintrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen şi a subliniat că România şi Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună: sociale, culturale şi, bineînţeles, şi economice.
"Austria este unul dintre cei mai importanţi investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piaţă de export foarte importantă pentru companiile austriece. Un drept de veto este cea mai puternică poziţie pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că Guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenţie şi respectăm faptul că trebuie să ia în considerare şi preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toţi partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeaşi părere, fără nicio discuţie. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecinţe foarte palpabile pentru milioane de cetăţeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluţii viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim şi ne vom aduce contribuţia la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să îşi asume responsabilitatea pentru a găsi o soluţie", a punctat CEO-ul Erste Group.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.
Citește și:
BCR, profit net de 1,53 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2022
Grupul BCR a înregist.rat un profit net de 1,539 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului.
Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,539 miliarde de lei (312 milioane de euro) în primele nouă luni din acest an, în urcare cu 34,8% faţă de perioada similară din 2021, datorită unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de continuarea creşterii puternice a creditării, informează BCR.
"Fiecare interacţiune cu clienţii ne-a arătat că 2022 este un an al transformărilor, anul în care vorbim despre cum schimbarea este o investiţie pentru obţinerea echilibrului financiar pe termen lung. Discuţiile cu oamenii despre temeri, oportunităţi şi soluţii, ne-au arătat că există deschidere pentru creşterea rezilienţei şi evoluţie. (...) Capitalizarea bună şi rezultatele pe care le avem arată capacitatea noastră de a susţine economia, dar şi faptul că suntem un pilon de stabilitate şi predictibilitate. Mărturie stau cele peste 316.000 de locuri de muncă în menţinerea cărora ne-am implicat direct, prin finanţarea a peste 5.300 de companii, cu mai mult de un sfert dintre credite alocate investiţiilor. Suntem aici să punem la dispoziţia clienţilor toate resursele pe care le avem pentru a consolida potenţialul de creştere şi adaptare la noul context: de la educaţie antreprenorială, financiară şi digitală, la diagnostic financiar şi plan personalizat de sănătate financiară, la consiliere pentru accesare de finanţări guvernamentale şi fonduri europene", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.