Președintele Donald Trump a declarat marți că va clasifica violențele împotriva reprezentanțelor Tesla drept terorism intern. Declarația a fost făcută în timp ce acesta apărea alături de CEO-ul Tesla, Elon Musk, pentru a-și exprima sprijinul în contextul protestelor „Tesla Takedown” și al scăderii prețului acțiunilor companiei, transmite Reuters.
Musk a anunțat că Tesla își va dubla producția de vehicule în Statele Unite în următorii doi ani, în cadrul unei apariții la Casa Albă alături de Trump.
Pentru a-l sprijini pe consilierul său apropiat Elon Musk, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că va achiziţiona "o Tesla nou-nouţă", la câteva ore după o cădere importantă a acţiunilor Tesla la Bursă şi în timp ce opozanţi ai preşedintelui american au lansat apeluri la boicotarea producţiei Tesla, informează AFP şi Reuters.
"Pentru Republicani, pentru Conservatori şi pentru toţi formidabilii americani, Elon Musk 'merge pe front' pentru a ajuta naţiunea noastră şi face O MUNCĂ FANTASTICĂ!", a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social.
Consilier al preşedintelui Trump, Elon Musk este o rotiţă esenţială în administraţia Trump şi conduce în special activitatea Comisiei însărcinate cu reducerea drastică a cheltuielilor statului federal (DOGE), ceea ce nu reuşeşte să facă fără a genera revoltă.
"Nebunii stângii radicale, cum fac ei adesea, încearcă să boicoteze ilegal (...) Tesla, unul dintre cei mai mari constructori auto din lume şi 'copilaşul' lui Elon, pentru a-l ataca şi a-i face rău lui Elon în tot ceea ce el reprezintă", a acuzat Trump, înainte de a adăuga: "Voi cumpăra o Tesla nou-nouţă mâine dimineaţa ca semn de încredere şi de sprijin pentru Elon Musk".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.