Zonele MORȚII din Rusia. Kremlinul ”coace” un nou plan pentru cetățeni

Simona Haiduc |
Data publicării:
Se vor face inclusiv teste
Se vor face inclusiv teste

Iar pentru ca nimeni să nu creadă că ar fi vorba despre ceva diabolic, se subliniază că planul a fost pus la cale din motive de strictă securitate. Prin urmare, Rusia va crea „zone ale morții”, care nu sunt nici închisori, nici lagăre de detenție. 

Potrivit cotidianului Izvestia, recunoscut pentru sursele ”bine informate” din interiorul Ministerului Apărării al Rusiei, respectivele zone vor fi complet inabordabile de rachetele de croazieră inamice, armele de precizie și vehiculelor aeriene fără pilot.

Potrivit ziarului, planul va fi testat în cadrul unor exerciții militare cu participarea trupelor de război electronic, programate inițial pentru 2022, dar care se vor desfășura anul acesta. Coincidență sau nu, dar informația publicată de Izvestia apare la zi după ce, de la tribuna parlamentului țării, președintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul, dând de înțeles că orice tentativă de democratizare a Rusiei va fi aspru suprimată. 

Revenind însă la ”zonele morții”, același ziar preciza că preconizatele antrenamente vor testa ”posibilitatea de a crea o apărare practic impenetrabilă nu numai pentru facilitățile armatei, dar și pentru obiective sociale și industriale”.

Citește și Rusia. Regimul lui Putin a luat-o razna! Este un adevărat RĂZBOI

Rugat să comenteze informația, istoricul militar Dmitri Boltenkov a apreciat că sistemele de război electronic pot, de exemplu, să interfereze cu navigația prin satelit, să suprime semnalul radio altimetric și să „blocheze” canalele de control cu ​​stațiile terestre. De asemenea, se dezvoltă „metode directe de influență asupra noilor principii fizice care vor arde literalmente sistemele electronice de la bord”.

Potrivit expertului militar Viktor Murahovski, problema vizează crearea „unui sistem complex care să includă atât mijloace de apărare antiaeriană, cât și mijloace de război electronic”. În acest sens, Izvestia menționează sistemele Pol-21, Murmansk-BN și Krasuha-4 ca mijloace avansate de război electronic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414571.67RON
1 ETH = 10328.72RON
1 LTC = 526.86RON
1 XRP = 11.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17476.39-0.25%
BET-BK3283.25-0.54%
BET-EF950.60-0.15%
BET-FI62128.080.29%
BET-NG1266.96-0.28%
BET-TR38538.35-0.25%
BET-TRN37459.16-0.25%
BET-XT1498.10-0.24%
BET-XT-TR3247.51-0.24%
BET-XT-TRN3163.31-0.24%
BETAeRO872.28-0.39%
BETPlus2577.44-0.27%
RTL38894.56-0.22%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel