Zone fără taxe în România. Adevărate paradisuri fiscale!

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un proiect aflat in dezbaterea Senatului
Un proiect aflat in dezbaterea Senatului

Dacă proiectul de lege inițiat în acest sens va trece de Senat, unde se află în dezbatere, dar și de Camera deputaților, insulele, grindurile, suprafețele de uscat rezultate din amenajările hidrotehnice sau modificările naturale vor putea deveni adevărate paradisuri fiscale.

Proiectul de Lege privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edifícate pe acestea si anumitor activități economice autorizate prevăzute de legislaţia privind regimul concesiunilor prevede ca aceste zone să fie scutite de taxele fiscal pentru activități din domeniul energiei regenerabile, din segmentul jocurilor de noroc, al turismului, alimentației publice sau comerțului cu amănuntul.

“În prezent, există în zona bazinelor hidrologice, suprafeţe de uscat rezultate fie prin efectul acţiunii naturale al apei şi solului, (depuneri de aluviuni, alunecări de teren, viituri etc.), fie prin efectul unor lucrări de amenajări hidrotehnice (îndiguiri, baraje, lacuri de acumulare, desecări, devieri şi sistematizări de cursuri de apă etc.). Astăzi, aceste terenuri nu produc nimic, stau în paragină, în condiţiile în care, printr-o serie de facilităţi fiscale şi de regim juridic special, ar putea stimula iniţiative de afaceri aducătoare de taxe şi impozite atât la bugetul local, cât şi la cel naţional.”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Citește și Taxa de moștenire. Modificări privind plata acestui impozit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380205.93RON
1 ETH = 8394.03RON
1 LTC = 392.91RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel