Ziua Europei. Covid-19, cea mai mare provocare după Al Doilea Război Mondial

Matei Ion |
Data publicării:
Ziua Europei este sărbătorită în cel mai critic moment de după cel de-Al Doilea Război Mondial
Ziua Europei este sărbătorită în cel mai critic moment de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Europei, în care arată că în criza generată de pandemia de COVID-19, "o provocare fără precedent", România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere în Uniunea Europeană.

"Sărbătorim astăzi Ziua Europei într-un context cu totul special, imposibil de imaginat în urmă cu doar câteva luni de zile. Este cea mai dificilă perioadă pentru continentul nostru după cel de-al Doilea Război Mondial, un moment care ne testează rezistenţa, unitatea şi umanitatea. Istoria ne arată că proiectul european a trecut cu bine de provocările trecutului, atunci când răspunsurile au fost rezultatul unui amplu efort comun. Modul în care vom depăşi actuala criză va marca profund conştiinţa noastră europeană şi va da un nou sens viitorului Uniunii Europene. Solidaritatea şi coeziunea europeană sunt valori de o importanţă majoră, pe care se fundamentează continuitatea proiectului european şi reconectarea la nevoile şi aşteptările cetăţenilor noştri. (...) Criza generată de pandemia de COVID-19 a arătat cât de importantă este o abordare comună, în spiritul unităţii şi solidarităţii. În confruntarea cu această provocare fără precedent, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere", spune şeful statului în mesaj.

El aminteşte că echipe de medici şi asistenţi români s-au deplasat în Italia şi Republica Moldova pentru a sprijini eforturile de combatere a epidemiei şi că România este primul stat membru care gestionează constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale pentru întreaga Uniune, fiind deja livrate prin acest mecanism echipamente esenţiale în zonele cele mai afectate.

Preşedintele Iohannis indică şi că România beneficiază de fonduri semnificative pentru atenuarea efectelor crizei, în valoare de peste un miliard şi jumătate de euro din actualul buget multianual.

"În aceste vremuri dificile, trebuie să fim conştienţi că deciziile şi acţiunile noastre de acum pot influenţa decisiv direcţia strategică a marii familii europene. Este esenţial să reconfirmăm, prin tot ceea ce facem, că viziunea noastră rămâne una comună şi că, dincolo de diferenţele şi specificităţile noastre fireşti, ne uneşte voinţa de a găsi împreună soluţii durabile şi eficiente în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni", spune şeful statului.

Preşedintele Iohannis aminteşte şi că au trecut 70 de ani de la "Declaraţia Schuman", bazată pe o viziune comună asupra principiilor de unitate şi cooperare europeană.

"Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectul pentru drepturile omului, toate aceste valori, care au conturat proiectul european de la bun început, rămân astăzi la fel de valabile şi capătă o semnificaţie mai profundă acum, când ne luptăm să salvăm vieţile cât mai multor cetăţeni europeni", afirmă el.

Şeful statului punctează că România este pe deplin integrată în marea familie europeană.

"Românii şi-au câştigat respectul Europei prin ataşamentul autentic faţă de valorile europene şi prin susţinerea constantă pentru păstrarea nealterată a democraţiei şi a drepturilor civice. Anul trecut, marcam Ziua Europei la Sibiu, în cadrul unui Summit în care liderii europeni şi-au reafirmat angajamentul pentru o Europă unită şi coezivă, în care statele membre trebuie să acţioneze împreună pentru a reuşi să vină cu răspunsuri eficiente în faţa provocărilor comune. 'Spiritul de la Sibiu' îşi păstrează deplina relevanţă şi dobândeşte noi valenţe în faţa provocărilor de astăzi", arată Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466901.93RON
1 ETH = 16295.81RON
1 LTC = 483.15RON
1 XRP = 10.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel