Zentiva, buget important pentru investiții

Mihai Paul |
Data publicării:
Medicamente
Medicamente

Zentiva, producător important de medicamente pregătește un buget important pentru investiții în 2019, respectiv 5,4 miliaone de euro.

Pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, bugetul pe anul 2019 este de 6,48 milioane lei. Comparativ, cheltuielile de cercetare-dezvoltare efectuate în anul 2018 au fost în valoare de 7,72 milioane lei, constând în activităţi legate de transferul de produse.

Anul trecut, compania a investit 20 milioane lei (4,3 milioane euro) în noi echipamente de producţie şi în modernizarea celor existente.

"În anul 2018, societatea a realizat investiţii în valoare de 4,26 milioane euro. Obiectivele programului de investiţii, ce vor continua şi în anul 2019, sunt menţinerea Regulilor de Bună Practică în Fabricaţie şi actualizarea tehnologiilor la standarde internaţionale de calitate şi de mediu, precum şi pentru extinderea portofoliului de produse şi de noi forme de ambalare. Finanţarea programului de investiţii în anul 2018 s-a realizat exclusiv din sursele proprii ale societăţii", arată un comunicat al companiei.

Citește și:Zece noi medicamente, avizate de Agenţia Naţională a Medicamentului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411104.76RON
1 ETH = 7757.97RON
1 LTC = 369.51RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel