Zelenski cere ca banii confiscați de la ruși să fie donați Ucrainei

DCBusiness Team |
Data publicării:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca o parte din miliardele confiscate de băncile din întreaga lume de la oligarhii ruși să fie donate pentru reconstrucția Ucrainei.

Țările G7 au în vedere să doneze Ucrainei doar surplusul valorii și dobânzile accumulate de când activele au fost înghețate în 2020.

Totuși, președintele ucrainean a declarat pentru BBC că toți banii ar trebui folosiți. "Dacă sunt 300 de miliarde de dolari, de ce să nu-i folosim?", a spus el.

În ciuda unui oarecare entuziasm din partea guvernelor SUA și Marii Britanii asupra rezultatelor acestor sancțiuni, băncile centrale europene au fost mult mai reticente în ceea ce privește consecințele negative ale acestora, anume subminarea stabilității financiare globale. Aceasta ar putea însemna că alte țări se vor gândi de două ori înainte de a-și plasa activele de refugiu în Occident.

Belgia, în special, găzduiește o mare parte din activele înghețate, datorită rolului său în sistemul de compensare pentru rezervele europene. Aceasta a aplicat deja o taxă unor fonduri care au strâns 2 miliarde de euro pentru Ucraina. Susținătorii planului  de finanțare a Ucrainei consideră că s-ar putea strânge zeci de miliarde de dolari, având în vedere cele aproximativ 360 de miliarde de dolari în active înghețate și ratele ridicate ale dobânzilor din prezent.

Președintele Zelenski a declarat pentru BBC, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos că contribuabilii occidentali nu ar trebui să plătească factura pentru războiul din Ucraina.

El a spus: "Avem 300 de miliarde de dolari în active rusești înghețate. Ei au distrus Ucraina... dacă avem 300 de miliarde de dolari din activele Rusiei trebuie să le folosim direct pentru a reconstrui ceea ce a fost distrus de rachetele rusești... de ce trebuie să se gândească societatea voastră cum să ajute... Dacă lumea are 300 de miliarde de dolari, de ce să nu-i folosim?".

Președintele ucrainean a declarat la Forumul Economic Mondial că țara sa apără Europa și are nevoie de mai mult ajutor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372910.77RON
1 ETH = 7073.51RON
1 LTC = 333.90RON
1 XRP = 9.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel