VW: Producţia de baterii este o dificultate mai mare decât interdicţia UE privind motoarele cu combustie

Antonia Popescu |
Data publicării:
Un plan de economii fără precedent
Un plan de economii fără precedent

Acordul UE privind interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035 este dificil, dar un obstacol mult mai redutabil va fi producerea unui număr suficient de baterii pentru a alimenta vehiculele electrice de care va fi nevoie în urma noilor reglementări, a afirmat miercuri Arno Antlitz, director financiar al Volkswagen, transmite Reuters.

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.

"Este un obiectiv dificil. Credem că fezabil", a declarat Arno Antlitz într-un interviu acordat Reuters. Acesta a adăugat: "Cea mai dificilă problemă nu va fi majorarea producţiei ci accelerarea aprovizionării cu baterii".

VW anunţase deja că nu va mai vinde în UE autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă până la ţinta stabilită de blocul comunitar, dar unii producători auto care au rămas în urmă în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, cum ar fi Toyota, s-ar putea confrunta cu dificultăţi în îndeplinirea obiectivului. Oficialii producătorului auto nipon nu au dorit miercuri să comenteze.

Majoritatea producătorilor auto se întrec în a-şi asigura livrările de baterii, dar ar putea fi o problemă majoră găsirea unor cantităţi suficiente de materii prime. Incapacitatea de a obţine livrări adecvate de litiu, nichel, mangan sau cobalt ar putea încetini trecerea la vehiculele electrice, le-ar putea face mai scumpe şi ar afecta marjele de profit ale producătorilor auto.

Şeful Stellantis, Carlos Tavares, a avertizat luna trecută că se aşteaptă la un deficit de baterii pentru vehiculele electrice în perioada 2024-2025, în urma majorării cererii.

"Giga-fabricile" de baterii: Europa cuprinsă de ”febra” vehiculelor electrice

Grupul suedez Northvolt, care a inaugurat în urmă aproape șase luni, o "giga-fabrică" de baterii pentru mașini electrice, a deschis o lungă lită de proiecte care vor continua să reconfigureze industria auto! Inițial, grupul suedez va produce echivalentul a 16 GWh pe an, suficient pentru a echipa 300.000 de vehicule în fiecare an. Apoi, până în 2023, capacitatea de stocare se va dubla, pentru a ajunge la 60 GWh, adică până la un milion de vehicule electrice în fiecare an...

Contracte în lanț

Asaltată de o cerere puternică din partea producătorilor auto, Northvolt a obținut deja contracte în valoare de peste 30 de miliarde de dolari (26,5 miliarde de euro) de la clienți precum BMW, Fluence, Scania, Volkswagen, Volvo Cars și Polestar.

Compania suedeză vizează cel puțin 20-25% din piața europeană până în 2030, suficient pentru a concura cu americanii de la Tesla sau cu producătorii asiatici de baterii Panasonic, LG Chem sau CATL... Amintim, în treacăt, că firma suedeză a fost fondată în 2015 de doi foști membri ai grupului... Tesla.

Între timp, compania condusă de Elon Musk a inaugurat cu mare fast, în martie anul trecut, mega-fabrica sa construită la Grünheide, nu departe de Berlin. "Sunt convins că Tesla poate avea un impact pozitiv asupra Germaniei", a declarat ministrul economiei din Brandenburg, Jörg Steinbach, un susținător al proiectului, care însă nu este în totalitate pe placul sindicatelor, care intenționează să lupte în continuare pentru ca muncitorii să dispună de contracte de muncă care să respecte "standardele germane", în timp ce ecologiștii sunt deja îngrijorați de viitoarele extinderi ale fabricii...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455921.70RON
1 ETH = 15840.71RON
1 LTC = 504.19RON
1 XRP = 12.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel