Vrei să-ți cumperi un ELEFANT? Uite care sunt CONDIȚIILE

Antonia Popescu |
Data publicării:
În prezent, 51 de elefanți trăiesc în captivitate în 11 grădini zoologice din Marea Britanie, relatează Dailymail. Conform noii legislații, animalele își vor putea prelungi viața în habitatul lor natural.
În prezent, 51 de elefanți trăiesc în captivitate în 11 grădini zoologice din Marea Britanie, relatează Dailymail. Conform noii legislații, animalele își vor putea prelungi viața în habitatul lor natural.

Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi vii pentru a reduce efectivele acestora de pe teritoriul său, parţial ca urmare a conflictelor tot mai numeroase dintre oameni şi animalele din această specie pe cale de dispariţie, care nu pot fi sacrificate din cauza presiunii internaţionale, relatează joi AFP.

Un anunţ publicitar apărut miercuri în cotidianul guvernamental New Era oferea spre vânzare 170 de elefanţi "de mare valoare" cumpărătorilor interni şi internaţionali.

Ţară semi-aridă din sudul Africii, cu o populaţie puţin numeroasă, Namibia găzduieşte aproximativ 28.000 de pahiderme, potrivit ministrului Mediului, Pohamba Shifeta.

Ministrul a declarat pentru AFP că guvernul din care face parte a ales să vândă elefanţi vii din mai multe motive, în special din cauza numărului lor în creştere.

MAI face ANGAJĂRI! Scoate la concurs un număr URIAȘ de posturi

"Unele state s-au plâns că Namibia măcelăreşte elefanţii masculi", a precizat oficialul. "În schimb, am decis, după ce am făcut unele cercetări, să îi vindem", a adăugat el.

Potrivit ministerului, animalele au fost scoase la vânzare după "constatarea unei necesităţi de reducere a populaţiei acestora din cauza secetei şi a creşterii numărului de exemplare, care au dus la conflicte între oameni şi elefanţi".

Prin declararea independenţei statului, în 1990, numărul elefanţilor din Namibia a scăzut la aproximativ 5.000 de exemplare, însă a crescut brusc după stabilirea unui program de protecţie, salutat la nivel mondial.

Potrivit anunţului publicitar, urmează să fie capturate grupuri întregi de elefanţi pentru a nu fi lăsate în urmă exemplare mici sau tinere.

Shifeta a subliniat că Namibia nu are intenţia de a vinde elefanţii într-o manieră imprudentă. "Trebuie să ne asigurăm că ţările au condiţii propice" pentru a-i primi, a subliniat ministrul.

Pentru exportarea acestor animale, cumpărătorii vor trebui să se asigure că exigenţele Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) sunt îndeplinite, atât în ţara de export, cât şi în ţara de import, astfel încât tranzacţia să fie autorizată, se indică în anunţul menţionat.

Namibia a scos la vânzare 100 de bivoli sălbatici în luna octombrie. În iunie 2019 - după ce în luna mai precedentă a fost declarată stare de dezastru natural din cauza secetei - ţara a oferit de asemenea spre vânzare o mie de animale, printre care 600 de bivoli, 150 de gazele springbok, 60 de girafe şi 28 de elefanţi. Obiectivul a fost, potrivit Ministerului Mediului, limitarea pierderilor la nivelul efectivelor de animale şi obţinerea a 1,1 milioane de dolari, destinaţi conservării speciilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462160.33RON
1 ETH = 16158.84RON
1 LTC = 460.97RON
1 XRP = 10.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel