Publicitate
"Voucherele pentru alimente vor putea fi utilizate în magazine/ unități de alimentație afiliate de emitentul cardului și trebuie utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de primă necesitate și pentru preparate culinare/ mese calde.
O listă lungă de amenzi
Utilizarea tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde pentru achiziționarea altor produse decât alimente și mese calde constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1,5 și 2 puncte-amendă, respectiv între 3.450 lei și 4.600 lei, dacă faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Potrivit aceluiași document, ”solicitarea, de către beneficiari, de numerar în schimbul tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea va fi sancționată cu amenzi între 7.650 și 10.200 de lei (3-4 puncte-amendă).
Ordonanța stabilește sancțiuni și pentru unitățile emitente ale tichetelor sociale sau magazinele/ cantinele unde se pot folosi aceste ajutoare. De pildă, pentru furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale sau pentru fracțiuni din acestea, amenzile sunt cuprinse tot între 7.650 și 10.200 de lei, ca în cazul beneficiarilor”.
Într-un material dedicat acestui subiect, publicația Avocatnet subliniază că magazinele sau cantinele vor risca inclusiv amenzi cuprinse între 10.200 și 17.850 de lei (4-7 puncte-amendă) pentru acceptarea tichetelor de la alte persoane decât destinatarul final.
Nu sunt trecute cu vederea nici unitățile emitente ale tichetelor, ce pot primi, la rândul lor, amenzi cuprinse între 25.500 și 35.700 de lei (10-14 puncte-amendă) pentru nealimentarea cardurilor, o dată la două luni, cu suma de 250 de lei și pentru neînscrierea pe suportul electronic a datelor de identificare a beneficiarului, a perioadei de valabilitate și a interdicției de a fi utilizate pentru alte scopuri decât cel pentru care au fost emise".
Lista este permanent actualizată
Tichetele sociale pentru alimente de bază și mese calde au fost introduse recent prin OUG 63/2022 și sunt destinate persoanelor cu venituri mici, aflate în pragul sărăciei extreme. În perioada iunie 2022 – decembrie 2022, fiecare persoană eligibilă va beneficia de vouchere pentru alimente pe suport electronic (card), pentru produse alimentare și mese calde.
Suma maximă alocată beneficiarilor eligibili începând cu 1 iunie 2022 va fi de 1.000 lei. Beneficiarii care nu vor fi eligibili pentru întreaga durată de desfășurare a programului vor primi – în funcție de perioada de eligibilitate - 750 lei, 500 lei sau 250 lei. Lista beneficiarilor de vouchere sociale pentru alimente este actualizată de Ministerul Muncii pe baza criteriilor de eligibilitate referitoare la venitul maxim lunar.
Cine primește voucherele sociale
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.