Publicitate
Programul "Sprijin pentru România" a început în a doua jumătate a anului 2022 și s-a extins și în acest an. În cadrul acestei inițiative, persoanele cu venituri reduse, inclusiv pensionarii cu pensii mici, primesc o sumă de 250 de lei o dată la două luni, transferată pe cardurile pe care le-au primit anterior de la Poșta Română.
Până în prezent, au fost acordate anul acesta cinci tranșe în februarie, aprilie, iunie, august și octombrie. Ultima tranșă de bani va fi virată în luna decembrie. În ceea ce privește data exactă a transferurilor, aceasta a fost în mod obișnuit pe 15 ale lunii respective, cu o marjă de câteva zile înainte sau după, ceea ce înseamnă că românii vor avea suficiente zile la dispoziţie pentru a-şi face ultimele cumpărături pentru mesele festive de Crăciun 2023 şi de Revelion 2024.
Instrucțiuni despre folosirea cardului
Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.
Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:
Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Hunedoara, Timiș
UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
Numerele de telefon oficiale la care puteți suna în cazul în care întâmpinați probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03
Sodexo: 021 204 46 64
UP România: 0374 66 22 73
Cine beneficiază
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.