Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care 2,5 milioane de români le primesc prin programul „Sprijin pentru România”. Ulterior, la 20 iunie, a început alimentarea cardurilor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.
Până în prezent, Compania Națională Poșta Română a reușit să livreze peste 350.000 de carduri, iar pragul pe care îl va atinge la acest final de săptămână va fi de 500.000. De asemenea, până la finalul săptămânii viitoare, reprezentanții Poștei anunță livrarea altor 400.000 de carduri. Precizăm că la sediul MIPE au loc ședințe săptămânale alături de reprezentanții emitenților de carduri și reprezentanții Poștei Române, pentru coordonarea și verificarea distribuirilor, precum și pentru identificare de potențiale probleme ce pot provoca întârzieri în proces.
Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Dacă, din motive obiective ce țin de mecanismul etapizat de producție și distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potențialii beneficiari să nu primească ajutorul.
„Mă bucur că acest proces, care contribuie la siguranța alimentară a românilor, funcționează conform planului. Logistic, înseamnă eforturi uriașe, atât la nivelul emitenților de carduri, care trebuie să realizeze cardurile, cât și din partea întregii structuri a Poștei, pentru ca fiecare cetățean eligibil să își primească ajutorul. Sigur că mai apar și probleme în proces, de la întârzieri la livrarea cipurilor care se pun pe carduri și până la defectarea mașinilor care le livrează. Dar mobilizarea este exemplară, pentru ca problemele să se rezolve din pripă. După ce se va finaliza distribuirea cardurilor, ne va fi mult mai ușor, iar încărcarea se va face cursiv pentru toți cei eligibili”, a transmis ministru Marcel Boloș.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.
Informații utile despre voucherele sociale:
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Pentru a putea afla soldul curent/suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale, în funcţie de tipul cardului pe care l-aţi primit, sunt următoarele, transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene:
Edenred: 021 301 33 03
Sodexo: 021 204 46 64
UP România: 0374 66 22 73
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:
Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar;
Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. La jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii va putea fi adaptat, în vederea urgentării acestei proceduri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.