Vouchere pentru alimente. Când intră pe card următoarea tranșă de 250 de lei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Persoană în vârstă
Persoană în vârstă

Programul "Sprijin pentru România" continuă, astfel că beneficiarii lui vom primi bani pe voucherele de alimente.

Fiecare dintre cardurile distribuite celor 2,4 milioane de români cu venituri mici are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, cu unele excepții, este adevărat. Programul a fost eșalonat pe șase etape, din care trei au fost deja parcurse. 

Urmează tranșa a patra, când pe cardurile de alimente ale românilor din categoriile vulnerabile vor intra următorii 250 de lei. Banii pot fi folosiți pentru a cumpăra produse alimentare, dar și pentru a achita mese calde, la restaurant sau în alte locuri care oferă acest tip de servicii. 

Având în vedere că tranșa trei a avut loc în luna iunie, românii vor primi în luna august bani pe voucherele de alimente. 

Cine sunt beneficiarii 

- Copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei în 2023, se vor încadra pentru tichetele sociale.

- Ajutorul din partea statului poate fi oferit și familiilor cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.

- Familiile monoparentale, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.

- Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, vor primi și ele tichete sociale în 2023 . 

- De asemenea, se vor încadra și pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei pentru tranșele din anul 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454674.50RON
1 ETH = 15818.80RON
1 LTC = 495.26RON
1 XRP = 12.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel