"Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale "Poşta Română". Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua. Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural", precizează sursa citată.
Potrivit CNPR, instituţia pune la dispoziţie toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deţine, pentru ca plăţile facturilor să se desfăşoare cu cea mai mare rapiditate şi eficienţă oriunde pe teritoriul României. Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.
Beneficiarii acestui ajutor sunt: pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; familie cu alocaţie de susţinere; familie/persoană cu ajutor social. Media venitului lunar pe fiecare membru de familie nu poate depăşi 2.000 de lei.
Serviciile acoperite prin Programul "Cardul de energie" vizează posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic - gătit), gaze, lemne pentru foc (lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).
Cei care beneficiază de acest program trebuie să prezinte la momentul plăţii: cardul de energie valabil, primit prin Poşta Română; actul de identitate; factura curentă sau restantă.
În cazul unora dintre servicii va fi nevoie de alte documente justificative care fac dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari (înştiinţare de plată, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.