Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale este de 70%, dând asigurări că prin demersurile pe care Ministerul Energiei le face în continuare vor asigurate cantităţile necesare pentru populaţie şi economie pentru iarna 2022 - 2023.
"În momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantităţile de gaz necesare pentru iarna 2022 - 2023. Sunt convins că, aşa cum ne-am asumat prin demersurile pe care Ministerul Energiei continuă să le facă, vom avea garanţia unei aprovizionări continue în perioada următoare. Putem, în felul acesta, să transmitem un mesaj cât se poate de clar că pentru cetăţenii ţării noastre, pentru economia românească avem cantităţile de gaz necesare să putem să trecem iarna 2022 - 2023", a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei Guvernului.
Prim-ministrul a informat că, la sfârşitul acestei luni, urmează să fie luată o decizie privind piaţa energiei, în baza analizelor desfăşurate la nivelul Comitetului interministerial privind asigurarea rezilienţei energetice.
"Săptămâna trecută am înfiinţat comitetul interministerial care are ca obiect principal asigurarea rezilienţei energetice pentru perioada următoare, precum şi concretizarea investiţiilor în energie. Sunt demersuri care au început să funcţioneze, am primit deja rapoartele de la Ministerul Energiei în ceea ce priveşte proiectele care urmează să fie implementate pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, am primit analiza pieţei energetice de la Agenţia Naţională de Reglementare în Energie şi, în acest moment, se desfăşoară activitatea de analiză şi de identificare a soluţiilor, astfel încât până pe data de 31 august să avem încheiate toate activităţile subsecvente şi să venim cu o decizie în acest sens", a declarat Nicolae Ciucă.
La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu a dat asigurări că nu există probleme cu intrarea sau cu aprovizionarea de gaze naturale în acest moment.
„Înmagazinarea în depozite pentru iarnă a depăşit cu mult graficul asumat. La 1 septembrie ar fi trebuit să avem 57% din capacitatea de depozitare totală a depozitelor din România. Suntem deja la 70%. Estimăm că, probabil, în cursul lunii septembrie, vom ajunge la acei 80% minim şi continuăm să înmagazinăm. Fluxurile de intrare de gaze naturale în România sunt în parametrii normali. Nu există probleme cu intrarea sau cu aprovizionarea cu gaze naturale în acest moment. Sigur, pot să existe situaţii punctuale în piaţă care ar trebui sesizate şi, evident, cei care trebuie să vegheze asupra pieţei de gaze naturale să ia decizii de verificare”, a afirmat Popescu, la începutul şedinţei de Guvern.
Citește și Propunere şoc: ELIMINAREA plafonării și compensării facturilor la energie electrică şi gaze naturale
"Apel către PSD și PNL: eliminați măsura plafonării și compensării facturilor care a provocat haos pe piața energetică. Votați legea USR de reducere a TVA-ului la energie și gaze naturale și a altor taxe din factură. E singura soluție. Ati creat un haos pe piața energetică din România de l-ar face indivios până si pe Putin. Incompetența liderilor PSD si PNL riscă acum să îi lase pe români în frig la iarnă", transmit cei de la USR.
Cristina Prună: “Liderul PSD Marcel Ciolacu se plânge iar că altcineva face politica energetică a României. Uită practic că el este liderul celui mai mare partid de guvernare și că în martie ne-a spus, de mânuță cu Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, că soluțiile lor la criza energetică salvează România și românii.” Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.