”Vom intra într-o austeritate greu de controlat”. Profesorul Coșea: ”Îmi este teamă de FMI”

Mircea Coşea |
Data actualizării: | Data publicării:
Trist
EXCLUSIV
Trist

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre economia României, calificată drept perdantă, fără elemente de inovare și dezvoltare, dar și despre FMI. 

”Măsurile care se preconizează sunt măsuri care, pe de o parte, se contrazic, iar pe de altă parte au acest aspect al colectării imediate a unor bani, fără să ții seama de consecințe, fără să ții seama de o viziune pe termen mediu și lung, și care, evident, nu poate acoperi în totalitate pierderea pe care deficitul o dă. Din calculele pe care le cunoaștem (nu știu cât de corecte sunt, pentru că nu avem date foarte corecte din partea Guvernului: spre exemplu până la această dată circulă pe informația economică oficială și neoficială vreo două cifre în legătură cu deficitul) reiese clar că aceste măsuri nu pot acoperi mai mult de 25%-30% din pierderi. Pentru că, așa cum spuneam, adevăratele cauze sunt de natură structurală”, a arătat Mircea Coșea.

Nu există așa ceva 

Economia României este o economie cu o structură care nu mai face față actualelor condiții, nici europene, nici mondiale, a lansat profesorul de economie. Și a explicat: ”Este o structură care este perdantă, pentru că se află într-un stadiu inferior al revoluției industriale, în stadiul manufacturier, nu are elemente de inovare, de dezvoltare, de cercetare, care ar putea să potențeze valoarea adăugată creată. Având în vedere această relație toxică a două sau trei țări occidentale pe industria auto, România pierde contracte, pierde comenzi. De la începutul anului, industria românească este în cădere. Numai dacă avem o viziune asupra structurii - iar asta s-ar fi putut face folosind fondurile comunitare, dându-i și mediului de afaceri mai mare libertate în a produce valoare - am fi putut să sperăm. Dar așa, sunt niște măsuri conjuncturale, temporare, care, după părerea mea, au mai mult un caracter declarativ. Sunt niște măsuri care vor să dea impresia că există o dorință profundă de reformă. Dar de fapt, nu există așa ceva”, a spus invitatul jurnalistului Mihai Ciobanu.

ANAF-ul este depășit istoric

”Haideți să discutăm foarte serios: pui accentul, în momentul de față, pe niște creșteri de TVA, când știi foarte bine că nu ai instrumentul colectării: chiar dacă este un TVA mai mare, ANAF-ul nu funcționează însă, ANAF-ul este depășit istoric, a rămas la nivelul unei poliții fiscale”, este de părere Mircea Coșea. ”Atâta tot”, a adăugat el. ”Să vrei să penalizezi HORECA, o ramură care, pe orizontatală, are sute și chiar mii de societăți, de oameni care lucrează, aduci în discuție două elemente care au rămas la nivelul de SF, ce nu pot fi aplicate (spre exemplu impozitarea a profitului dus peste graniță, în condițiile în care OECD vrea să pună în practică această chestiune încă din 2019 și nu reușește ca urmare a ”performanțelor” pe care societățile multinaționale le eu în optimizarea fiscală). Sau vrei să impozitezi imobilele cu valoare mai mare de 500.000 de euro, dar nu ai evidența lor. Notariatul nu o are corect și mai sunt multe altele de rezolvat: moșteniri, închirieri și așa mai departe. 

Mă gândesc cu groază

Suntem într-o situație în care eu rămân la impresia că nu vom putea, cu toate măsurile discutate - este adevărat, se vede o preocupare a Guvernului, muncește să scoată ceva, dar nu reșește - să ajungem la obiectivul planificat, și anume de reducere a deficitului. Mi-e teamă că vom trece chiar peste 6,8%, dacă nu chiar 7%, ceea ce ar fi foarte, foarte grav. Și atunci mă gândesc cu groază la faptul că, având un deficit enorm al balanței comerciale, chiar dacă se micșorează, este infimă micșorarea, neavând o politică de stimulare a ofertei interne de alimente și alte produse, având o dependență foarte importantă și rea, din punctul de vedere al legăturilor tehnologice, doar de câteva țări ale UE, fiind în urma tuturor țărilor UE în ceea ce privește comerțul și legăturile extracomunitare, imi este tare teamă că vom ajunge în situația în care va trebui să negociem un împrumut cu Fondul Monetar.

Știți ce este păcat?

Îmi este teamă de Fondul Monetar, pentru că FMI nu a reușit să ajungă la o înțelegere foarte reală a tranziției pe care o trecem, așa că el impune doar austeritate. Vom intra într-o austeritate greu de controlat, pentru că statul român este extra, super-politizatat. Ceea ce înseamnă că își va păstra amprenta politica, nu va reduce ceea ce trebuie, ci doar ceea ce îi convine politic, și atunci este normal că Fondul Monetar ne va impune austeritate, ne va pune să mai scoatem la vânzare niște active ale statului. Știți ce este păcat? Este faptul că trăim una dintre etapele cele mai favorabile pentru România”

Află despre ce este vorba ascultând întreaga intervenție a profesorului Coșea

 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466661.05RON
1 ETH = 15715.81RON
1 LTC = 423.52RON
1 XRP = 6.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17144.70-0.91%
BET-BK3177.12-1.38%
BET-EF923.83-0.59%
BET-FI60507.54-0.25%
BET-NG1213.02-0.54%
BET-TR37809.80-0.92%
BET-TRN36750.88-0.92%
BET-XT1472.50-0.87%
BET-XT-TR3192.22-0.88%
BET-XT-TRN3109.41-0.88%
BETAeRO907.09-1.59%
BETPlus2537.81-0.88%
RTL38068.48-0.62%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel