Volkswagen oferă o sumă consistentă pentru a ajunge la o înțelegere

Matei Ion |
Data publicării:
Volkswagen în NEGOCIERI. Vor să vândă brandul Bugatti
Volkswagen în NEGOCIERI. Vor să vândă brandul Bugatti

Constructorul auto german Volkswagen a informat vineri că a propus suma de 830 milioane euro pentru a pune capăt unei acţiuni colective în justiţie demarată de clienţii germani care vor să obţină despăgubiri în urma scandalului Dieselgate, transmite DPA.

Un număr de peste 400.000 de cetăţeni germani care deţin automobile Volkswagen, reprezentanţi de asociaţia consumatorilor VZBV, încearcă să obţină despăgubiri de la producătorul auto pentru scăderea valorii automobilelor lor, după ce a ieşit la iveală că vehiculele lor sunt mai poluante decât se lăuda VW.

În pofida ofertei făcute de Volkswagen nu s-a ajuns la un acord din cauza "revendicărilor exagerate" cu privire la onorariile avocaţilor care reprezintă asociaţia consumatorilor VZBV, care a demarat ceea ce constituie prima acţiune colectivă în justiţie demarată vreodată în Germania, a precizat un purtător de cuvânt de la Volkswagen.

Germanii cer reglementarea prețurilor pentru încărcarea mașinilor electrice

"Volkswagen şi VZBV au ajuns la un acord cu privire la o soluţionare amiabilă în valoare de aproape 830 milioane de euro. Această soluţie corectă pentru clienţi a eşuat numai pentru că avocaţii VZBV au insistat pentru o plată de 50 milioane euro pentru munca lor în ajungerea la această înţelegere", a informat Volkswagen într-un comunicat.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial, a recunoscut în 2015 că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. După izbucnirea acestui scandal, Volkswagen a promis miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe deţinătorii de autovehicule diesel din SUA. Însă, până acum, Volkswagen a refuzat să adopte o măsură similară pentru cele 8,5 milioane de vehicule din Europa implicate în acest scandal, din cauza diferenţelor existente în legislaţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448641.89RON
1 ETH = 16145.79RON
1 LTC = 503.03RON
1 XRP = 10.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel