Vladimir Putin se ÎNCLINĂ în fața noilor lideri ai lumii. Cine sunt

Mara Ivan |
Data publicării:
Coronavirus: Vladimir Putin s-a declarat ÎNGRIJORAT
Coronavirus: Vladimir Putin s-a declarat ÎNGRIJORAT

Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se îndreaptă spre statutul de superputeri, informează Reuters.

Susţinând un discurs printr-un link video în cadrul întâlnirii Clubului de discuţii Valdai, Putin a dat de înţeles că rolul SUA s-a diminuat, ca şi cel al Regatului Unit şi al Franţei, în timp ce Berlinul şi Beijingul - în termeni de importanţă politică şi economică - se îndreaptă spre statutul de superputeri mondiale.

Dacă Washingtonul nu este gata să discute probleme globale cu Moscova, Rusia este pregătită să aibă o astfel de discuţie cu alte naţiuni, a menţionat Putin. Preşedintele rus a mai spus că SUA nu mai pot pretinde la excepţionalism şi s-a întrebat de ce ar vrea să o facă.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din SUA, de pe 3 noiembrie, Vladimir Putin şi-a exprimat de asemenea speranţa că noua administraţie va fi gata de dialog privind securitatea şi controlul asupra armelor nucleare. Preşedintele rus a declarat că lumea nu are niciun viitor fără un sistem de control asupra armelor, în condiţiile în care viitorul Tratatului pentru controlul asupra armelor nucleare dintre Rusia şi SUA rămâne incert.

Citește și Rusia, PEDEPSITĂ. ”Bucătarul lui Putin”, pe lista de sancțiuni a UE

Washingtonul a respins săptămâna trecută propunerea Moscovei pentru o extindere necondiţionată cu un an a ultimului tratat ce limitează armele nucleare strategice ale SUA şi Rusiei, calificând drept inacceptabilă această propunere. În cadrul discursului susţinut la reuniunea Clubului de discuţii Valdai, Putin a asigurat că securitatea Rusiei nu va avea de suferit dacă tratatul nu va fi extins.

Tratatul Noul START (Strategic Arms Reduction Treaty), semnat în 2010 şi care ar urma să expire în februarie, restricţionează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura Rusia şi SUA, precum şi pe cel al rachetelor şi bombardierelor care le pot transporta. În pofida divergenţelor, Moscova şi Washingtonul par să se apropie de un acord asupra Noului START, menţionează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412403.09RON
1 ETH = 7896.60RON
1 LTC = 372.89RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel