Viticultorii australieni trebuie să își distrugă culturile de viță de vie pentru a evita o catastrofă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Vie / sursa foto: Pexels.com
Vie / sursa foto: Pexels.com

Supraproducția a dus la prăbușirea prețurilor strugurilor și amenință industria cultivatorilor și producătorilor de vin din Australia.

Pentru a echilibra piața și a ridica prețurile, până la un sfert din viile din diferite zone ale țării trebuie să fie smulse, a declarat Jeremy Cass, șeful Riverina Winegrape Growers, un grup de fermieri din zonă.

Acest lucru ar distruge peste 20 de milioane de vițe de vie de pe 12.000 de hectare arată calculele Reuters bazate pe datele Wine Australia, adică aproximativ 8% din suprafața totală cultivată cu viță de vie din Australia.

Scăderea consumului de vin la nivel mondial a afectat în mod deosebit Australia, deoarece cererea se reduce cel mai rapid pentru vinurile roșii ieftine, care reprezintă o bună parte din producția țării. Această criză a fost influențată și de cererea slabă din China.

Australia, cel de-al cincilea exportator mondial de vin avea în depozite peste două miliarde de litri, o producție de aproximativ doi ani, la jumătatea anului 2023, conform CNN.

O bună parte din această cantitate de vin este pe cale să se strice, iar proprietarii se grăbesc să se debaraseze de ea cu orice preț.

În regiuni precum Griffith, prețurile strugurilor pentru vinul roșu au scăzut la o medie de 304 dolari australieni (200 de dolari) pe tonă anul trecut, cel mai mic nivel din ultimele decenii și în scădere de la 659 de dolari australieni în 2020, arată datele din industrie furnizate de Wine Australia.

Guvernul, care prognozează prețuri mai mici și în acest an, a declarat că recunoaște provocările semnificative cu care se confruntă cultivatorii și se angajează să sprijine sectorul, deși mulți cultivatori spun că poate face mai mult.

Chile, Franța și Statele Unite se numără printre ceilalți mari producători de vinuri care se confruntă, de asemenea, cu o ofertă excedentară, chiar și zone de top precum Bordeaux unde mii de hectare de viță-de-vie au fost deja distruse.

Atunci când China a blocat importurile în timpul unei dispute politice în 2020, Australia a pierdut cea mai mare piață de export de vin a sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0011
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7843
Diferența 0.0164
Zi precendentă 4.7679
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7843 RON
GBP flag1 GBP = 5.9378 RON
CHF flag1 CHF = 5.2800 RON
AUD flag1 AUD = 2.9786 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3162 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4347 RON
XAU flag1 XAU = 424.1384 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503434.47RON
1 ETH = 15278.28RON
1 LTC = 608.99RON
1 XRP = 14.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16959.95-0.26%
BET-BK3190.04-0.12%
BET-EF921.39-0.33%
BET-FI62796.080.67%
BET-NG1225.01-0.31%
BET-TR37399.52-0.26%
BET-TRN36352.26-0.26%
BET-XT1463.29-0.19%
BET-XT-TR3172.06-0.19%
BET-XT-TRN3089.80-0.19%
BETAeRO882.21-0.07%
BETPlus2506.22-0.25%
RTL37765.52-0.32%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel