Creşterea preţurilor materiilor prime, accelerată de răboiul din Ucraina, ar putea spulbera visul directorului general al Tesla, miliardarul american Elon Musk, dar și al multor alți patroni din şi al altor şefi din industria auto, de a dezvolta vehicule electrice mai accesibile.
La burse, nichelul, litiul, dar și alte materiale se scumpesc într-un ritm nemaivăzut. Ceea ce riscă nu doar să încetinească, ba chiar să schimbe temporar tendinţa pe termen lung de scădere a costurilor cu bateriile, cel mai costisitor detaliu al vehiculelor electrice, afectând extinderea acestui segment.Mai trebuie adăugate perturbările din lanţurile de aprovizionare, din cauza pandemiei, şi deficitul global de semiconductori, a avertizat Gregory Miller, analist la Benchmark Mineral Intelligence.
"Creşterea preţurilor materiilor prime are cu certitudine potenţialul de a întârzia momentul în care se va ajunge la paritatea costurilor vehiculelor electrice cu a celor alimentate cu benzină şi motorină, ceea ce ar putea afecta adoptarea pe scară largă a modelelor electrice", susţine Miller. În urma conflictului din Ucraina preţul nichelului este la cel mai ridicat nivel din 11 ani, de la începutul anului preţul litiului este mai mult decât dublu deoarece aprovizionarea nu face faţă cererii.
Citește și Ministerul Finanțelor s-a împrumutat milioane de lei la un randament de 5,67% pe an
Rusia este un mare furnizor de paladiu şi aluminiu, şi produce aproximativ 7% din nichelul extras pe plan global. În ianuarie, preţul mediu al unui vehicul electric vândut în SUA a fost de aproape 63.000 dolari, cu aproximativ 35% mai ridicat decât media generală pentru toate vehiculele, de 46.000 dolari. Deşi consumatorii sunt mai puţin îngrijoraţi că ar putea rămâne fără energie pe şosele, preţul rămâne un motiv major de îngrijorare, consideră firma de cercetare Cox Automotive.
"Tot ceea ce se adaugă la costuri va afecta adoptarea modelelor electrice", consideră analistul Michelle Krebs de la Cox. Anul trecut, 9% din vânzările globale au fost reprezentate de vehiculele electrice, iar firma de consultanţă AlixPartners se aşteaptă ca ponderea să ajungă la 24% până în 2030.
Din decembrie 2020, Tesla a majorat preţul pentru maşina sa cea mai ieftină - sedanul Model 3 - cu 18%, la 44.990 dolari.Tesla Inc, producătorul auto cu cea mai mare capitalizare bursieră, a anunţat recent că se aşteaptă în acest an la o creştere de peste 50% a livrărilor de vehicule electrice, în pofida perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, care ar urma să se atenueze doar în 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.