Virgil Popescu: Economia are o contracţie cuprinsă între 30 şi 40%

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Economiei, Virgil Popescu
Ministrul Economiei, Virgil Popescu

Economia are o contracţie cuprinsă între 30 şi 40%, iar după ce va fi atins vârful epidemiei iar această criză ar putea intra pe o pantă descendentă vrem să avem măsurile pregătite pentru relansarea economiei, a declarat luni ministrul Economiei, Virgil Popescu, la Radio România Actualităţi. 

"Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40% şi încă nu ştiu dacă am ajuns, după estimările mele cel puţin. În perioada imediat după Paşte am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei", a spus Virgil Popescu, întrebat despre pierderile provocate în economia românească.

PREVIZIUNI: Când vor fi majorate pensiile

El a menţionat că domeniile cele mai afectate de pandemie sunt cele turismul, HoReCa, transporturile, precum şi industria auto, care a fost oprită.

"Uşor, uşor, industria auto se pare că îşi revine. Este un lucru îmbucurător. Am primit semnale şi din teritoriu, de la industria auto de pe orizontală, de la componente, că se iau în calcul scenarii de pornire. Un mare producător din România, începând de astăzi, 13 aprilie, în Târgu Jiu în Caransebeş şi în Drobeta Turnu Severin, face cablaje auto. Am informaţii, inclusiv de la Dacia că se pregătesc ca începând cu data de 21 să înceapă uşor producţia în zona de motoare şi cu mai puţini salariaţi, dar să înceapă producţia, ca şi companiile de care v-am spus înainte, dar în continuare avem domenii care sunt lovite: industria serviciilor. Gândiţi-vă că toate companiile, toate întreprinderile mici şi mijlocii care au fost lovite direct de coronavirus şi închise prin ordonanţele militare, practic ele sunt în momentul de faţă fără activitate", a mai spus Virgil Popescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411428.87RON
1 ETH = 7838.91RON
1 LTC = 371.11RON
1 XRP = 9.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel