Publicitate
"S-a lucrat la noi, la Secretariatul General al Guvernului, n-a fost o Ordonanţă uşoară. Au fost de integrat de la Consiliul Legislativ anumite observaţii de formă, nu de fond şi azi dimineaţă s-a publicat în Monitorul Oficial aşa cum a fost anunţată. (...) Dacă ne uităm, şi am văzut că s-a încercat public o analogie cu Ordonanţa 114, este cu totul şi cu totul altceva. În momentul când pui un plafon în piaţa angro de 150 de lei net pe MWh pentru clienţii la care producătorii vând e un preţ care cred că e foarte stimulativ pentru absolut toate investiţiile în gaze naturale din România. Hai să ne uităm pe Ordonanţă, să vedem ce scrie în Ordonanţă şi să vedem că producătorii sunt stimulaţi să-şi continue investiţiile, pentru că preţurile sunt ok din punctul de vedere al producătorului şi al furnizorului şi al clientului final şi principala preocupare a noastră, a ministerului, a Guvernului, a fost să nu afectăm investiţiile", a spus Popescu.
El a reiterat că, de la 1 aprilie, avem ca noutate un tarif social pentru energia electrică de 68 de bani pe KWh pentru toţi cei cu un consum lunar de până în 100 KWh şi de 80 de bani pentru un consum între 100 şi 300 KWh, în timp ce pentru cei care consumă peste 300 KWh nu mai există un prag.
"Se naşte întrebarea foarte naturală şi foarte la locul ei: ce se întâmplă cu cei care consumă peste 300 KWh? Eu cred că cei care consumă peste 300 KWh, printre care mă găsesc şi eu pentru că mă încălzesc cu pompe de căldură, pot să găsească atractivă oferta companiei Hidroelectrica şi să se mute la Hidroelectrica pentru că oferta este aceeaşi de acum un an, de acum doi ani, de acum trei ani. Între timp s-a îmbunătăţit foarte mult modulul informatic al companiei, mutarea se face instantaneu în câteva minute după ce se semnează online, pe calculator, acest contract", a afirmat ministrul Energiei.
Virgil Popescu a subliniat că noutatea acestei Ordonanţe este aceea că furnizorii au recunoscut un cost de furnizare de 73 lei pe MWh, deci 0,073 lei/KWh, care va fi adăugat la costul de achiziţie a energie electrice.
"Deci, practic nu va fi o revânzare cu un anumit adaos a energiei electrice, ci pur şi simplu costul de achiziţie a energiei se va regăsi, aşa cum este cumpărată aşa va fi şi vândută", a explicat el.
Virgil Popescu, anunţul zilei: A ÎNCEPUT exploatarea gazelor din Marea Neagră
În ceea ce priveşte gazele naturale, noutatea este că, indiferent de consum, există preţul reglementat de maximum 31 de bani pe KWh. Pentru consumatorii noncasnici, la energie electrică preţul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, iar, la gaze, maximum 0,37 lei/kWh, pentru un consum anual de gaze naturale de cel mult 50.000 MWh/loc de consum/an.
"Avem şi o obligaţie de stocare a gazelor naturale, o obligaţie setată la minimum 30% din cantitatea totală pe care furnizorii o vând.(...) În momentul de faţă în depozitele din România se găsesc circa 600 milioane de mc", a punctat Virgil Popescu.
Ministrul Energiei a adăugat că s-a lucrat împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi cu Ministerul Finanţelor la suprataxarea producătorilor, încercându-se "o formulă în aşa fel încât să fie neutră din punct de vedere tehnologic", aşa cum a recomandat Comisia Europeană.
Guvernul a aprobat la finele săptămânii trecute Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze timp de un an, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.