Violeta Alexandru, precizări despre liberele pentru părinți în perioada vacanței

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
BANI mai mulți pentru CONCEDIU şi INDEMNIZAȚIA lunară pentru creşterea copiilor
BANI mai mulți pentru CONCEDIU şi INDEMNIZAȚIA lunară pentru creşterea copiilor

Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare, informează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

"Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Măsura era necesară în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei", menţionează ministerul de resort.

Situație absurdă pentru părinți în perioada vacanței de primăvară

Potrivit sursei citate, în cazul părinţilor care beneficiază, deja, de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înştiinţeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.

Legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru a-şi supraveghea copiii atunci când se închid şcolile în situaţii extreme a intrat în vigoare pe data de 17 martie 2020.

Despre aplicarea acestui act normativ, Violeta Alexandru afirma, pe 20 martie, că niciun copil cu vârsta de până la 12 ani nu trebuie lăsat nesupravegheat acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458317.94RON
1 ETH = 13470.12RON
1 LTC = 614.83RON
1 XRP = 12.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel