Violeta Alexandru, ruptă de realitate. Câte cătune au bancomate în România

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Violeta Alexandru: Inspecţia Muncii este RUPTĂ de realitate
Violeta Alexandru: Inspecţia Muncii este RUPTĂ de realitate

Pensiile distribuite de Poşta Română în bani lichizi vor începe să fie transmise de poştaşi începând de joi, astfel că în luna ianuarie vor exista întârzieri de 3-4 zile faţă de o lună obişnuită în distribuirea pensiilor, a declarat, marţi seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru. 

"Nu e absolut nici un pericol (cu livrarea pensiilor în ianuarie, n.r.). Este un mic decalaj, cauzat de zilele libere de la începutul anului şi vom recupera acest decalaj. Dimineaţă am avut o nouă şedinţă şi fac acest lucru în fiecare zi, urmăresc de două ori pe zi, şi la începutul programului şi după, să văd ritmul în care se fac plăţile pentru pensii. Încep de joi (9 ianuarie, n.r.)", a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24.

Pensia ocupațională. Ce înseamnă și cum o poți obține

Ministrul Muncii a recomandat pensionarilor care pot primi pensia pe card să aleagă această metodă de distribuire a banilor.

"Ele (pensiile, n.r.) sunt în acest moment în procesare pentru plata pe card, nu vor fi cu nimic afectaţi pensionarii care îşi primesc banii pe card, şi fac un apel ca cei care au posibilitatea să primească pensiile pe card să o facă, pentru că, iată, contează fiecare zi în primirea banilor. Pentru cei care primesc banii la poartă, în cash, este acest decalaj cauzat de zilele libere, pe care le vom recupera", a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii însă nu cunoaște detaliile care îi împiedică pe mulți pensionari să-și treacă pensia pe card. Doar în 695 din cele 2.861 de comune din România există un bancomat, arată datele Băncii Naționale. Din păcate, numărul ATM-urilor din mediul rural este extrem de mic: 1.045 de aparate.

Sunt destul de multe zone "uitate de lume", în care n-au existat și n-o să existe bancomate niciodată. În satele de deal și de munte, cu număr mic de locuitori și nivel economic extraordinar de scăzut, nicio bancă nu va vrea să investească în infrastructură, ar trebui să suporte costuri uriașe.

Prezența bancară în rural este foarte scăzută. Ține de dezvoltarea societății românești, în ansamblul ei. Discutăm despre două Românii, cea rurală, care reprezintă aproape 90% din suprafața țării, și aproape jumătate din populație, și cea din orașele mari. Băncile se bat pe zona urbană, dar nu vor să se ducă în mediul rural.”, explică Dumitru Costin.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376695.58RON
1 ETH = 8300.13RON
1 LTC = 391.48RON
1 XRP = 9.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel