Violeta Alexandru despre pensiile speciale: Fiecare om e special!

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Este o problemă care implică autorităţile din România dar şi din străinătate.
Este o problemă care implică autorităţile din România dar şi din străinătate.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, îşi exprimă speranţa ca Parlamentul să îşi asume marţi o decizie legată de propunerea de abrogare a pensiilor speciale, un subiect care a fost amânat destul şi care vizează corectitudine şi principii.

'Sper ca Parlamentul să îşi asume astăzi o decizie legată de propunerea PNL de abrogare a pensiilor speciale. Cred că este destul cât s-a amânat acest subiect. Eu personal respect instituţia Parlamentului şi am aşteptat această zi pentru luarea unei decizii pe care societatea o solicită. Şi pe care o găsesc justificată. Sunt pentru corectitudine şi principii, înainte de orice. Ponderea în bani nu este, într-adevăr, atât de mare pe cât se crede.(...) În pensiile speciale, un sfert se acoperă din bugetul CASS (pe bază de contributivitate) şi restul se suplimentează din Bugetul de Stat. Din contribuţiile tuturor. Despre acest principiu vorbesc', a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Dublarea alocațiilor. Soluția lui Cîțu. Umblă la unele pensii

Ea subliniază că s-a ajuns în acest punct din pentru două motive mari, 'specialii' descurcându-se să aibă acces la decizie, aceasta pe fondul trecerii contribuţiilor de la angajat la angajator, care a dus la creşteri semnificative ale salariilor brute ale magistraţilor, spre exemplu.

'Au ştiut cu cine să vorbească, cum să vorbească, ce trebuie să fie pus la punct ca să intre în calculul pensiei, ce să exploateze, etc. 'Banalii' cetăţeni, doctori, maiştrii - sudori, brancardieri, chimiştii, învăţătorii, deşi au muncit cât s-au priceput ei, neavând toate cele de mai sus, nu au reuşit să găsească disponibilitate pentru a îşi susţine cauza. Au plecat de la premiza că sistemul e corect, cu toată lumea. Aşa ar trebui să fie. Toate acestea pe fondul deciziei fostei guvernări de a trece contribuţiile la angajat, ceea ce a făcut ca salariile brute ale magistraţilor, de exemplu, să crească semnificativ, ieşind la pensie cu 80% din salariul brut. Dintr-o dată, pensii mai mari cu 2,3,4 sau chiar 5.000 de RON! Pe fondul unor politici diferite de valorificare a bonusurilor/primelor/sporurilor în calcul pensiilor. De aceea spun că este uşor de dat legi fără să îi cântăreşti implicaţiile. Să ne întoarcem la principiile corecte în stabilirea pensiilor. Fără pensionari speciali. Fiecare om e special! Totul pe contributivitate!' a mai scris ministrul Muncii.

Camera Deputaţilor dezbate marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale. Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, în luna decembrie anul trecut, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472056.85RON
1 ETH = 15967.36RON
1 LTC = 483.53RON
1 XRP = 7.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel