Violențe în SUA. Stare de asediu la Washington

Mara Ivan |
Data publicării:
A fost o altă noapte marcată de tensiuni
A fost o altă noapte marcată de tensiuni

În capitala Statelor Unite, Washington, a fost decretată duminică stare de asediu după noi manifestaţii în apropiere de Casa Albă, a anunţat primarul oraşului, Muriel Bowser, a doua zi după o noapte marcată de revolte în mai multe localităţi din ţară.

Interdicţia de circulaţie va fi în vigoare de "duminică, orele 23.00, până luni la orele 06.00", a precizat Muriel Bowser pe Twitter, adăugând că a ordonat desfăşurarea Gărzii Naţionale în oraş în sprijinul forţelor de poliţie.

În același timp, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat că administraţia sa va înscrie mişcarea de extremă stângă "Antifa" (antifascist) pe lista americană a organizaţiilor teroriste.

"Statele Unite vor înscrie Antifa în categoria organizaţiilor teroriste", a scris pe Twitter Donald Trump, care în ultimele zile a atribuit acestei mişcări şi altor "extremişti radicali" excesele care au făcut să degenereze în revolte manifestaţii iniţial paşnice pentru a protesta faţă de moartea unui afro-american de 46 de ani în mâinile poliţiştilor albi.

Într-o serie de mesaje pe Twitter, preşedintele american a felicitat, de asemenea, forţele de ordine pentru că au reuşit să preia controlul situaţiei, sâmbătă seară, la Minneapolis. "Anarhiştii conduşi de Antifa, mai ales, au fost blocaţi rapid. Trebuia ca primarul să facă acest lucru din încă din prima seară şi nu ar mai fi existat nicio problemă", a scris el.

Citește și Trump, supărat, întoarce spatele G7

Donald Trump s-a referit la Jacob Frey, primarul democrat al acestui mare oraş din nordul ţării, de unde contestarea a pornit după arestarea şi uciderea lui George Floyd, imagini ale incidentului făcând înconjurul lumii.

Poliţistul alb, Derek Chauvin, care în aceste înregistrări poate fi văzut apăsând îndelung cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, a fost arestat vineri şi pus sub acuzare pentru "omor prin imprudenţă". Procurorul general al SUA, William Barr, a informat într-un comunicat că poliţia federală, FBI, a primit misiunea de a-i identifica pe instigatorii la dezordine.

"Violenţa organizată şi condusă de Antifa şi alte grupuri similare (...) ţine de terorismul intern şi va fi tratată ca atare", a precizat el în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.6005
Diferența -0.0182
Zi precendentă 4.6187
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.6005 RON
GBP flag1 GBP = 5.9460 RON
CHF flag1 CHF = 5.2179 RON
AUD flag1 AUD = 2.8759 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2065 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4586 RON
XAU flag1 XAU = 460.4406 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379221.84RON
1 ETH = 8374.24RON
1 LTC = 381.66RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel