În comunicatul DNA se spune că Niculae Bădălău la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată,
- trafic de influență,
Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă...”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, spun procurorii.
La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii mai precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Reacția Curții de Conturi
Curtea de Conturi a României informează, duminică, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) referitor la măsurile dispuse de către procurori cu privire la reţinerea consilierului de conturi şi vicepreşedintele Autorităţii de Audit, Niculae Bădălău.
"Curtea de Conturi a României a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind măsurile dispuse de procurori cu privire la domnul Niculae Bădălău, consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit. Curtea de Conturi a României reiterează poziţia de susţinere a actului de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi cu reglementările incidente", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, potrivit articolului 54 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "de la data trimiterii în judecată penală, membrii Curţii de Conturi şi auditorii publici externi sunt suspendaţi de drept din funcţiile lor. În caz de condamnare definitivă, ei sunt demişi de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.