Vești proaste privind legea salarizării. Anton Hadăr: O lună de zile în care nu s-a făcut niciun pas

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Oameni pe strada
Oameni pe strada

Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", nu dă un pronostic promițător privind aplicarea noii legi salariale de la 1 ianuarie 2024, care include salariile profesorilor iar conform acestuia, în momentul de față, „legea pare a fi puțin blocată”.

 

El a menţionat că sindicatele au trimis la Ministerului Muncii varianta lor privind salarizarea din învăţământ, iar în prezent aşteaptă să fie chemaţi la discuţii pentru varianta finală.

"Dacă întârzie (Legea salarizării, n.r.) prea mult riscăm să intrăm în criză de timp şi să nu se aplice la 1 ianuarie. Aşteptăm stabilirea grilei finale. (...) Au fost şi motive, să spun aşa, s-a schimbat ministrul, a venit un ministru nou, sunt probleme şi la pensii, că şi acolo trebuie făcută o lege, dar aşteptăm să ne cheme. Nu înseamnă că nu ne vor chema, dar dacă vor scoate legea prea târziu, asta e temerea noastră, este foarte posibil ca la 1 ianuarie să nu se aplice. Este un articol acolo care prevedea ca la 1 ianuarie 2024 salariaţii din educaţie să beneficieze de o creştere de 50% a diferenţei dintre viitoarea lege, la care lucrăm noi, şi legea actuală, în momentul în care ne aflăm", a precizat Hadăr, care reprezintă angajaţii din învăţământul superior.

Totodată, el a menţionat că nu au fost luate în calcul acţiuni de protest.

"Nu ne-am pus problema de proteste încă. Ne-ar părea tare rău să ajungem într-o situaţie în care să se reia protestele", a spus liderul sindical.

Potrivit acestuia, sunt trei variante privind salarizarea din învăţământ. "Lucrul cu Banca Mondială necesită trei scenarii. Se lucrează pe scenarii, trei variante, a noastră este una dintre variante. Noi nu le ştim pe celelalte. Aşteptăm să ne anunţe ce e de făcut mai departe, pentru că au spus că vor face partea asta legată de noi mult mai repede decât întreaga lege. Adică au zis că încep cu noi, dar nu s-a mai continuat. Este o lună de zile în care nu s-a făcut niciun pas", a explicat Hadăr.

Liderul sindical a menţionat că nu s-a consultat cu ceilalţi lideri sindicali din educaţie, ci doar atrage atenţia că "programul de lucru stabilit iniţial pare a fi puţin blocat" şi aşteaptă să fie chemaţi la discuţii.

 

Despre Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater"

 

Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" este o organizaţie constituită la nivel naţional, prin liber consimţământ, din organizaţii de tip sindical, înfiinţate după 22 decembrie 1989 în universităţi, unităţi conexe şi institute de cercetare din România, care funcţionează ca persoană juridică de sine stătătoare, pe baza prevederilor prezentului statut.

"Alma Mater" activează în vederea unirii tuturor categoriilor profesionale din învăţământul universitar şi cercetare din România în sindicate libere, profesionale, de ramură în scopul îndeplinirii mandatului încredinţat de Congresul Federaţiei. Organizaţia îşi propune să acţioneze pentru: asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale membrilor săi, asigurarea unui loc de muncă, perfecţionarea profesională, calificare superioară, promovarea liberei iniţiative, a libertăţii de exprimare etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455213.25RON
1 ETH = 15621.77RON
1 LTC = 502.01RON
1 XRP = 11.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel