Proprietarii de păşuni sunt eligibili pentru campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, finanţată din PNRR, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate joi de Guvern, a anunţat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
"Aşa cum bine ştiţi, păşunile, în urma unei decizii a Parlamentului României, au fost eliminate din acele categorii eligibile pentru a putea fi împădurite din PNRR. Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, am reparat această nedreptate şi proprietarii celor aproximativ 2.300 de hectare de păşune, care aşteptau această modificare legislativă, vor fi, începând de la data publicării în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă, eligibili pentru a putea împăduri", a declarat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei executivului.
El a amintit şi beneficiile transformării unor terenuri din terenuri arabile, din păşuni, din terenuri degradate sau alte tipuri de terenuri în pădure.
"Plătim până la 7.600 de euro la hectar pentru plantarea efectivă, plătim 1.700 de euro la hectar pentru proiectul tehnic, plătim primii şase ani de întreţinere a acelor culturi, cu un cuantum de maxim 15.000 de euro, plătim până şi gardul cu care împrejmuim acea nouă pădure cu până la 1.680 de euro pentru fiecare 100 de metri de gard. Dar, cred eu, cel mai important lucru este că timp de 20 de ani vom plăti o primă de sechestrare din certificatele verzi în valoare de 456 euro pentru fiecare hectar de pădure nou-înfiinţată. Este motivul pentru care folosesc această ocazie să aduc încă o dată în atenţia românilor, în atenţia proprietarilor de păduri, fie că sunt persoane fizice sau persoane juridice, în atenţia unităţilor administrativ-teritoriale care sunt de asemenea eligibile la acest proiect să folosească aceşti bani din PNRR, pentru că nu vor însemna doar beneficii economice pe care le-am prezentat mai devreme, dar acest lucru va însemna şi un mare beneficiu de mediu pentru România", a explicat Mircea Fechet.
În altă ordine de idei, ministrul Mediului a anunțat că Executivul a aprobat completarea în totalitate a cadrului legal pentru a putea cu adevărat începe sistemul garanţie - returnare (SGR) la data de 30 noiembrie. Potrivit precizărilor sale, este vorba despre o ordonanţă de urgenţă privind gestionarea eficientă a deşeurilor şi o hotărâre de guvern referitoare la sistemul de garanţie - returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
"A fost finalizat în totalitate cadrul legal pentru a putea începe cu adevărat sistemul garanţie - returnare la 30 noiembrie. Cu alte cuvinte, toţi românii vor putea să contribuie la viitoarea ţară a reciclării pe care vrem să o clădim. Aceştia îşi vor putea duce ambalajele goale la orice market, la orice magazin din România, pentru a putea recupera garanţia acestora. Vom trece de la mimarea reciclării din ultimii ani la o reciclare reală, la o ţară care cu adevărat face acest lucru. Şi va fi un sistem simplu, un sistem care ne implică pe toţi şi un sistem care va schimba la faţă, cred eu, România, pentru că astăzi, în multe locuri, avem o faţă murdară a ţării noastre, fie că discutăm despre albiile cursurilor de apă, despre păduri, despre parcuri, găsim PET-uri aproape peste tot. Iar după intrarea în vigoare a sistemului garanţie - returnare îndrăznesc să cred că această faţă va dispărea. În 14 septembrie, am anunţat că nu vom amâna din nou sistemul garanţie - returnare, am promis că mă voi întâlni, ori de câte ori este nevoie, cu toţi actorii impactaţi de acest sistem. De atunci am avut întâlniri aproape zilnice cu producătorii, cu retailerii, cu producătorii de echipamente, de servicii publice. Ne-am aşezat la masă şi am definitivat cadrul legislativ pe care astăzi l-am adoptat în şedinţa de Guvern", a precizat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei executivului.
Citește și Gropile de gunoi. Mircea Fechet: România va plăti amenzi pentru fiecare zi de întârziere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.