Vestea zilei pentru poliţişti: Compensația pentru chirie, extinsă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Politia Romana
Foto: Politia Romana

Sindicatul Naţional al Poliţistilor şi Personalului Contractual vine cu vestea zilei pentru poliţişti. 

"La data 23.10.2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr 957, Hotărârea de Guvern nr 1001 "HG pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2005  privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor". 

Principala modificare vizează extinderea ariei teritoriale pentru acordarea chiriei la 70 km. Prin HG de astăzi se stabilesc normele metodologice de aplicare, cuantumul chiriei şi condiţiile de compensare a ratei pentru achiziția unui imobil, în urma schimbarii prevederilor Legii nr. 360 / 2002 prin Legea 113 / 2023, cerute de organizatia noastra in ultimii ani si agreate in negociere in ultimii doi ani. Din păcate, MAI a strecurat și prevederi cu care noi, organizațiile sindicale, nu am fost de acord", transmite SNPPC printr-un comunicat de presă.

Ce prevede documentul: 

Art. 2

Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chiria aferentă unei locuinţe închiriate în respectiva localitate, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării zilnice la/de la locul de muncă din/în altă localitate;

b) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

c) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

d) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei, altul decât cel prevăzut la lit. d);

Art. 21

Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chiria aferentă unei locuinţe închiriate, situată într-o localitate aflată la maximum 70 km faţă de locul de muncă, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării zilnice la/de la locul de muncă din/în altă localitate;

b) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării săptămânale de la locuinţa pentru care solicită compensaţia lunară pentru chirie la locul de muncă;

c) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine o locuinţă proprietate personală în localitatea unde solicită acordarea compensaţiei lunare a chiriei, într-o localitate aflată mai aproape de locul de muncă sau în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

d) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea unde solicită acordarea compensaţiei lunare a chiriei, într-o localitate aflată mai aproape de locul de muncă sau în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

f) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei, altul decât cel prevăzut la lit. e);

g) poliţistul care are domiciliul într-o localitate aflată la maximum 70 km de locul de muncă se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu sau deplasarea de la domiciliu la locul de muncă nu permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Art. 3

(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate în respectiva localitate, dacă îndeplineşte cumulative următoarele cerinţe:

a) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării zilnice la/de la locul de muncă din/în altă localitate;

b) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea de domiciliu;

c) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

d) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea de domiciliu;

e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei, altul decât cel prevăzut la lit. d);

f) în urma efectuării anchetei sociale se constată că poliţistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensaţie pentru chirie.

(2) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate, situată într-o localitate aflată la maximum 70 km faţă de locul de muncă, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării zilnice la/de la locul de muncă din/în altă localitate;

b) nu beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare aferente deplasării săptămânale de la locuinţa pentru care solicită compensaţia lunară pentru chirie la locul de muncă;

c) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine o locuinţă proprietate personală în localitatea unde solicită acordarea compensaţiei lunare a chiriei, într-o localitate aflată mai aproape de locul de muncă sau în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

d) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea unde solicită acordarea compensaţiei lunare a chiriei, într-o localitate aflată mai aproape de locul de muncă sau în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

f) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei, altul decât cel prevăzut la lit. e);

g) în urma efectuării anchetei sociale se constată că poliţistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensaţie pentru chirie.

 

Art. II HG nr. 1001 din 20 octombrie 2023

Poliţiştii care au încheiat un contract de închiriere a unei locuinţe situate într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km faţă de locul de muncă sau au contractat un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe ori care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe situate într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km faţă de locul de muncă, după data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie de la data înregistrării raportului la secretariatul unităţii, dacă la momentul încheierii contractului îndeplineau condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie.

 

"Ne exprimăm speranța că MAI va solicita actualizarea cuantumului valoric și nu va mai acorda polițiștilor, în continuare, chirii modice, care încep de la sub 400 lei, neancorate în realitatea pieței imobiliare, așa cum o face constant, în defavoarea beneficiarilor, din anul 2009!", subliniază SNPPC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452186.65RON
1 ETH = 15704.42RON
1 LTC = 503.49RON
1 XRP = 11.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel