Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) prin agențiile teritoriale efectuează plata ajutoarelor de urgență acordate săptămâna trecută prin Hotărâre de Guvern, sumele fiind asigurate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Banii vor ajunge la familiile şi persoanele singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de:
- Incendii
- Fenomene meteorologice severe: ploi abundente, inundaţii, vânt puternic, produse în 2024
- Alunecări de teren
- Situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială
Astfel, în 07 aprilie 2025, ANPIS a virat sumele aferente ajutoarelor de urgență către agențiile teritoriale. La sfârșitul acestei săptămâni cei 509 beneficiari urmează să primească ajutoarele în valoare totala de 2,179 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.