Vestea aşteptată de românii care au rate. Daniel Zamfir: Dobânzile la creditele de consum trebuie plafonate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Senatorul Daniel Zamfir vine cu o veste bună pentru milioane de români.

"Dobânzile la creditele de consum trebuie plafonate. De ieri a intrat in vigoare Directiva 2225/2023 care prevede, printre altele PLAFONAREA dobanzilor la creditele de consum.Inca din 2019 am initiat proiectul de lege privind plafonarea creditelor de consum, proiect la care, atat PNL si USR se opun cu vehementa, motivand ca plafonarea e practica socialista si ei nu pot fi de acord.

Ia sa-i vad acum pe libertarieni si neomarxisti, ce mai zic?

P.S.: Suparare mare si la BNR care s-a opus din rasputeri proiectului...", a transmis, într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul PSD Daniel Zamfir. 

 

Din aceeaşi categorie: Popa (BNR), despre reducerea dobânzii: Este exclus anul acesta şi la începutul anului viitor

 

O reducere a dobânzii de politică monetară este exclusă până la finalul anului acesta, dar şi la începutul anului viitor, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

"Primim, primesc şi primim des întrebarea când când se vor reduce dobânzile. Am spus deja că este exclus anul acesta. Eu spun ca şi părere personală, să spunem ca unul dintre cei nouă care votează, că este exclus şi la începutul anului viitor. Este prematur să creăm aşteptări de reducere, pentru că pur şi simplu este devreme. Abia ce a coborât la o cifră inflaţia, până ajunge unde ar trebui să ajungă mai este şi adevărul este că riscul e mai mare să te grăbeşti. Şi avem Fondul Monetar Internaţional care tocmai a publicat un studiu în care arată că peste 50% din eşecurile aducerii inflaţiei la ţinte sunt cauzate de această grabă de a coborî dobânzile. Şi de aceea este important ca dobânzile să rămână unde sunt pentru ceva mai mult, mai mult timp. E ceva ce se întâmplă peste tot în lume, nu este doar la noi. Relaxarea prematură ar fi periculoasă şi de aceea trebuie să continuăm să fim vigilenţi", a spus, recent, Cristian Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458725.95RON
1 ETH = 15843.36RON
1 LTC = 495.84RON
1 XRP = 12.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel