Veste importantă de la Casa de Sănătate. S-a reparat!

Alex Dinu |
Data actualizării: | Data publicării:
CNAS anunță că începe marea modernizare
CNAS anunță că începe marea modernizare

După o perioadă bună de timp în care nu s-a putut utiliza cardul de sănătate, CNAS a anunțat că a remediat problemele apărute la platformă.

”Începând cu data de 6 august 2019, a fost reluată funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi  semnate cu cardul, renunţându-se astfel la dispoziţiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online”, a transmis, marţi, CNAS.

Sursa citată a precizat că mare parte din probleme au fost remediate în 1 august, ulterior s-a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare.

”Menţionăm că, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanţa pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialişti va continua operaţiunile de monitorizare şi consolidare ale PIAS”, a mai transmis CNAS.

Procedurile de achiziţie a serviciilor de mentenanţă au fost elaborate şi urmează să fie demarate în cel mai scurt timp.

Plata cu cardul în STB. Când va fi introdusă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456390.74RON
1 ETH = 13392.48RON
1 LTC = 617.01RON
1 XRP = 12.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel