Verdictul Comisiei Europene asupra bugetului Italiei

DCBusiness Team |
Data publicării:

Comisia Europeană va da miercuri publicităţii evaluarea sa finală cu privire la proiectele de buget pentru 2019 ale tuturor celor 19 state membre ale zonei euro, analiştii estimând că cel mai probabil Executivul comunitar va respinge în mod oficial proiectul de buget al Italiei, lansând prima etapă către demararea unei "proceduri pentru deficit excesiv", care poate duce în final la sancţiuni financiare, transmite DPA. 

În ultimele săptămâni, Italia şi Comisia Europeană s-au situat pe poziţii opuse cu privire la planurile de cheltuieli ale autorităţilor de la Roma. Luna trecută, Comisia Europeană a adoptat o decizie fără precedent de a respinge proiectul de buget al Italiei, subliniind că acesta nu permite reducerea deficitului şi a datoriei publice, a doua cea mai mare din zona euro raportat la PIB. Până la data de 13 noiembrie, autorităţile de la Roma trebuiau să prezinte Bruxelles-ului o nouă versiune revizuită a proiectului de buget pentru 2019.

Săptămâna trecută, însă, autorităţile italiene au retrimis Comisiei Europene proiectul de buget pe 2019, cu ţintele privind creşterea economică şi deficitul bugetar neschimbate faţă de varianta respinsă de Executivul comunitar, dar au evocat "circumstanţe excepţionale" pentru a solicita mai multă flexibilitate bugetară.

În aceste condiţii, în data de 21 noiembrie Comisia Europeană va face primul pas din procedura de deficit excesiv, concentrându-se pe eşecul Italiei de a-şi reduce datoria. "Comisia va lansa miercuri raportul său prin care demarează procedura de deficit excesiv", a declarat pentru Reuters un oficial european de rang înalt.

Prin refuzul de a-şi modifica proiectul de buget, Guvernul italian se expune riscului demarării unei proceduri de deficit excesiv, susceptibilă să conducă la aplicarea de sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505683.11RON
1 ETH = 15989.83RON
1 LTC = 578.83RON
1 XRP = 15.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel