Venituri din postări pe rețelele de socializare. Care sunt obligațiile fiscale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Vlogger
Vlogger

Cei care obțin venituri din postări pe rețelele de socializare au obligații fiscale față de stat iar autoritățile fiscale fac controale inclusiv la aceste persoane pentru a se verifica dacă re respectă legea.

Conform legislației veniturile obținute de persoanele fizice în urma postărilor realizate pe diferite rețele de socializare reprezintă venituri impozabile. 

În ipoteza în care activitatea se desfășoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu și are drept scop obținerea de venituri și sunt întrunite criteriile unei activități independente, veniturilor obținute de persoanele fizice din postările realizate pe diferite reţele de socializare şi care fac astfel reclamă pentru diverse companii le sunt aplicabile prevederile Capitolul II - „Venituri din activităţi independente” din Codul fiscal.

Așadar, exercitarea unei activități independente presupune îndeplinirea a cel puțin patru dintre criteriile prevăzute de Codul fiscal, respectiv: 

  • persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;

  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;

  • riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;

  • activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;

  • activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității; 

  • persoana fizică face parte dintr-un corp profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;

  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Persoanele fizice care desfăşoară în mod independent, cu caracter de continuitate, activităţi de producţie, comerţ și prestări de servicii în România au obligaţia de a se înregistra și autoriza, în condițiile OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, şi pot desfăşura activităţile în calitate de PFA, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau membri ai unei întreprinderi familiale.

Un aspect important constă în faptul că veniturile obținute din activități independente desfășurate în România, potrivit legii, se consideră ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate. Prin urmare, în situația contribuabililor care realizează venituri din activități independente, venitul net anual se determină, fie pe baza normelor de venit de la locul desfășurării activității, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. 

Persoanele care determină venitul net anual pe baza normelor de venit au obligația stabilirii impozitului anual datorat prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final. Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului. În cazul determinării venitului în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

Contribuabilii care obţin venituri din activități independente au obligaţia estimării venitului net anual pentru anul fiscal curent, în vederea stabilirii impozitului anual estimat, prin depunerea declarației unice până la data de 25 mai, inclusiv, a anului de realizare a venitului. Totodată, în situația încetării activității în cursul anului, contribuabilul, are obligația legală ca în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului să depună declarația unică la organele fiscale competente și să își recalculeze impozitul pe venit.

Pentru veniturile din activități independente impuse pe bază de norme de venit, se datorează, în funcție de nivelul veniturilor, contribuția de asigurări sociale (CAS), în cotă de 25%, și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10%.

Potrivit Codului fiscal, începând cu veniturile aferente anului 2023, se modifică baza de calcul a contribuțiilor sociale. Astfel, baza de calcul a CAS pentru anul 2023, în cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente, o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

  • nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, dacă veniturile realizate au valoarea între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară, respectiv între 36.000 lei și 72.000 lei;

  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, dacă veniturile realizate au valoarea peste 24 de salarii minime brute pe ţară, respectiv peste 72.000 lei.

Încadrarea în plafonul anual de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară sau de cel puţin 24 de salarii minime brute pe ţară se efectuează prin cumularea normelor anuale de venit din activităţi independente, care se estimează a se realiza în anul curent. 

Persoanele care nu se încadrează în plafonul de cel puţin 12 salarii pot opta pentru plata CAS pentru anul curent în condiţiile prevăzute pentru persoanele care estimează că realizează venituri anuale peste nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară.

Conform Codului fiscal, începând cu veniturile aferente anului 2023, pentru veniturile realizate din activități independente impuse pe bază de norme de venit, contribuabilul datorează CASS dacă estimează pentru anul curent venituri din activități independente a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice. Baza anuală de calcul a CASS pentru anul 2023 o reprezintă:

  • nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase şi 12 salarii minime brute pe ţară, respectiv între 18.000 lei și 36.000 lei;

  • nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară, respectiv între 36.000 lei și 72.000 lei;

  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe ţară, respectiv peste 72.000 lei.

Declaraţia unică se depune la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal. Totodată, aceasta se poate depune până la data de 25 mai, inclusiv, a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea CAS și CASS datorate, iar în cazul încetării activității sau întreruperii temporare a acesteia, se poate depune în termen de 30 de zile de la data încetării activității sau întreruperii temporare, pentru recalcularea impozitului pe venit.

Obligațiile în cazul unei activități reduse

În situaţia în care activitatea desfășurată nu are caracter de continuitate, veniturilor realizate de persoanele fizice din postările realizate pe diferite reţele de socializare şi care fac astfel reclamă pentru diverse companii le sunt aplicabile prevederile Cap. X „Venituri din alte surse” din Codul fiscal. Astfel, pentru veniturile din alte surse, impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorul de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, reprezintă impozit final şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Contribuabilii care realizează venituri din alte surse datorează CASS dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulate este cel puțin egală cu șase salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.

Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin cumularea veniturilor din alte surse cu venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate fiind reprezentată de:

  • nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase şi 12 salarii minime brute pe ţară;

  • nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară;

  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 450041.70RON
1 ETH = 16247.08RON
1 LTC = 511.10RON
1 XRP = 10.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel