Vechimea în muncă: schimbări de ultimă oră. Unii vor avea de câştigat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Casa de pensii
Casa de pensii

Până anul trecut, o anumită categorie de angajați putea să își cumpere vechime în muncă în anumite condiții.

Legea 186 din 2016 prevedea că anumite persoane puteau plăti retroactiv contribuția la pensii în limita a 5 ani. Cei care puteau face acest lucru erau cei care încă nu erau ajunși la vârtsta pensionării aveau perioade în care nu au îndeplinit calitatea de asigurat.

lata acestei contribuții s-a putut face până la 31 decembrie 2018, după ce termenul a fost prelungit de două ori.

Noua lege a pensilor

Chiar dacă ultimul termen s-a încheiat, cei care ar vrea să își cumpere vechime o vor putea face din nou începând cu anul 2021, odată cu implementarea noii legi a pensiilor.

Citește și: Ministrul Muncii: Mă tem că Opoziția vrea să înghețe salariile și pensiile

În această nouă lege a pensiilor se prevede ca angajații să își poată cumpăra vechime permananent și că mai multe categorii de persoane să poată plăti contribuțiile retroactiv. Condiția fiind să aibă cel puțin 15 ani vechime, adică să fi plătit timp de 15 ani la sistemul de pensii. Persoana respectivă va încheia un contract facultativ cu casa de pensii și va plăti în rate contribuția raportată la salariul mediu. Vechimea care va putea fi cumpărată va fi tot de cinci ani.

"În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare facultativă și pentru perioadele de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii", se spune în noul proiect al legii pensiilor.

Noua lege a pensiilor a trecut de Parlament însă a fost contestată la Curtea Constituțională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391538.43RON
1 ETH = 8748.45RON
1 LTC = 387.35RON
1 XRP = 9.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel