Vechime în muncă. Cine eliberează adeverința necesară

Simona Haiduc |
Data publicării:
Sunt două tipuri de adeverințe
Sunt două tipuri de adeverințe

Sunt situații în care un angajat trebuie să facă dovada anilor lucrați. În acest sens, el trebuie să solicite  eliberarea unei adeverințe de vechime în muncă. 

Există două tipuri de astfel de adeverințe: una pentru bugetari, alta pentru salariații din mediul privat. Și există mai multe modalități prin care pot fi acestea obținute.

- Se eliberează de către angajatorii care au această obligație de pune la dispoziția salariatului actul în cauză la încetarea contractului de muncă. Documentul trebuie să cuprindă, printre altele, informații privind durata activității desfașurate, salariul, vechimea în muncă și specialitate. Se atașează, de asemenea, un extras din Revisal, care este Registrul general de evidență a salariaților

Citește și "Cadoul" de pensionare din partea firmelor pentru 2 milioane de angajaţi

- Adeverința poate fi eliberată și la cererea angajatului. Documentul trebuie emis de către angajator în cel mult 15 zile de la data solicitării.

- Angajatul solicită un extras din Revisal de la inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul în care angajatorul nu îi poate elibera hârtia cerută. Termenul de eliberare este tot de 15 zile de la data depunerii cererii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0904
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0898
USD
Azi 4.3406
Diferența -0.0087
Zi precendentă 4.3493
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0904 RON
USD flag1 USD = 4.3406 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.4586 RON
AUD flag1 AUD = 2.8925 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4675 RON
XAU flag1 XAU = 604.2300 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390908.19RON
1 ETH = 13471.62RON
1 LTC = 351.94RON
1 XRP = 8.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23939.66-0.04%
BET-BK4741.25-0.02%
BET-EF1303.80-0.08%
BET-FI92985.450.47%
BET-NG1765.320.01%
BET-TR56058.19-0.04%
BET-TRN54151.08-0.04%
BET-XT2071.75-0.02%
BET-XT-TR4742.34-0.02%
BET-XT-TRN4593.48-0.02%
BETAeRO927.47-0.36%
BETPlus3482.09-0.01%
RTL53872.24-0.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel