Deci, până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaș? Iată răspunsul CNPP, așa cum apare el pe site-ul oficial al instituției:
- până la vârsta de 16 ani;
- până la vârsta de 26 de ani dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora;
- pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani.
Se precizează, totodată că, la împlinirea vârstei de 16 ani, copiii trebuie să prezinte adeverința școlară.
În același timp, la începutul fiecărui an școlar/universitar copiii trebuie să depună adeverință din care să rezulte că urmează cursurile anului școlar în curs.
Pe de altă parte, este important de știut că, începând cu 1 ianuarie 2011, copiii, beneficiari ai unei pensii de urmaș, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora (art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).
În ceea ce privește cuantumul pensiei, acesta se stabilește în funcție de numărul urmașilor îndreptăți.
1. pentru un singur urmaș - 50%;
2. pentru doi urmași - 75%;
3. pentru trei sau mai mulți urmași - 100%.
CNPP precizează, totodată, că, în cazul copiilor orfani de ambii părinţi, pensia de urmaş rezultă din însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Pensia de urmaș. ÎCCJ a lămurit o situație frecvent întâlnită
Pensia de urmaș trebuie acordată soțului/ soției supraviețuitoare atunci când sunt îndeplinite condițiile unei durate de cel puțin 15 ani a căsătoriei și vârsta standard de pensionare, dar și când pensionarea s-a făcut mai devreme, cu reducerea vârstei potrivit legii, a stabilit, în aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) printr-o hotărâre ce vizează dezlegarea unor chestiuni de drept și care a fost publicată joi în Monitorul oficial, devenind astfel obligatorie.
ICCJ a stabilit, prin Decizia nr. 19/2022, că "în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din Anexa nr. 5 a Legii pensiilor nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii". Decizia a devenit obligatorie, odată cu publicarea ei, joi, în Monitorul oficial nr. 587.
Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la art. 85 alin. (1), că soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.
Sintagma "vârsta standard de pensionare" din Legea pensiilor a fost motivul pentru care a fost trimisă în judecată o casă de pensii din țară, deoarece a oprit acordarea pensiei de urmaș, după șase luni, soției supraviețuitoare pentru că aceasta nu împlinise vârsta standard de pensionare conform anului de naștere, ci se pensionase mai devreme pentru că îndeplinise condiția stagiului complet de cotizare cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.