Vârsta de pensionare. Proiect de lege adoptat în Parlament

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Un document care repară o situație
Un document care repară o situație

Înregistrat la Camera superioară a Parlamentului în martie anul trecut și adoptat tacit în Senat în septembrie 2019, proiectul de lege ce oferă soldaților sau gradaților profesioniști dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare, a primit, în sfârșit, și undă verde din partea deputaților. Documentul a fost înaintate spre promulgare. 

În expunerea de motive se precizează că propunerea legislativă ”vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezerviști în raport cu militarii aflați în prezent în activitate” și ”va conduce la egalitate de tratament între cei în activitate și cei trecuți deja în rezervă, dar care au lucrat în aceleași condiții precum cei aflați în prezent în activitate”.

Cu alte cuvinte, documentul prevede ca de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia inclusiv soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Citește și Pensiile militarilor. Ce este indicele de corecție. Cum se aplică

De asemenea, acest drept va fi acordat militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special, ”trecuți în rezervă ori care au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ori nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale”.

Trebuie precizat că pentru a putea ieși mai devreme la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466001.88RON
1 ETH = 16583.50RON
1 LTC = 481.09RON
1 XRP = 10.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel