Variante pentru modificarea taxei pe lăcomie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Viorica Dancila
Viorica Dancila

Taxa pe lăcomie ar putea fi modificată, Guvernul având la îndemână mai multe variante de lucru. Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM), organism care reunește reprezentanți ai Băncii Naționale, Ministerului de Finanțe și Autorității de Supraveghere Financiară, a anunțat că a elaborat câteva scenarii de amendare a OUG 114/2018, decizia finală aparținând Guvernului.

”Au fost prezentate concluziile grupului interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (OUG 114/2018). În baza materialului prezentat, CNSM a identificat soluţii de posibile scenarii de adaptare a OUG 114/2018, cu respectarea legislaţiei în vigoare”, se arată în comunicatul de presă emis la finele ședinței de astăzi a CNSM

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că grupul de lucru înfiinţat în cadrul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) trebuie să pună pe masă una - două propuneri de modificare a actualului cadru pe baza căruia se calculează ROBOR.

”Mâine (luni, 18 februarie) o să am o a doua şedinţă a Comitetului în cadrul căruia o să vedem exact la ce se poate ajunge în discuţia legată de ROBOR şi pe partea de "taxă pe lăcomie". Asta este zona de care mă ocup eu. Ceilalţi miniştri discută fiecare, domnul Anton Anton pe energie, Alex Petrescu pe partea de comunicaţii, şi fiecare vine din discuţia pe care a avut-o în sectorul pe care îl coordonează, în Coaliţie, în Guvern, vedem exact ce reiese de acolo”, a spus Teodorovici la Antena 3.

Citește și: Bancherii atacă taxa pe lăcomie, este un tsunami

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat luni că o decizie privind modificarea OUG 114/2018 ”trebuie să se plieze pe realitate, şi nu pe considerentele unei persoane sau alteia”.

”Eu cred că nu trebuie să ne grăbim şi să venim cu anumite concluzii pe care le luăm fiecare, aşa, cum considerăm. Eu cred că este important să dăm dovadă de flexibilitate, am mai spus acest lucru, totul este perfectibil, inclusiv o lege, dar eu am cerut tuturor miniştrilor ca pe Ordonanţa 114 să vină cu argumente justificate pentru a schimba anumite lucruri”, a afirmat Viorica Dăncilă după ce a participat la sesiunea ordinară a Asociaţiei Comunelor din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503695.36RON
1 ETH = 15980.89RON
1 LTC = 605.96RON
1 XRP = 15.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel