Vânzările de autovehicule, în creștere cu 6,3%

Mihai Paul |
Data publicării:
Siguranța rutieră trebuie promovată
Siguranța rutieră trebuie promovată

Vânzările de autovehicule noi au înregistrat o majorare cu 6,3% în primul trimestru din 2019, în comparație cu aceeaşi perioadă din 2018.

Volumul total a fost de 38.253 de unităţi, reiese din datele publicate, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Vânzările sunt făcute în cea mai mare parte de persoanele juridice care acoperă 72% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele trei luni ale lui 2019.

Se remarcă faptul că numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste prime trei luni (8.606 unităţi) este cu 2,2% inferior celui din perioada similară a anului trecut (8.799 unităţi).

În martie 2019, se consemnează un volum al vânzărilor în scădere cu 8,1% faţă de luna similară a anului trecut, impactul decalării cu o lună a Programului "Rabla" fiind, probabil, una dintre explicaţii, precizează APIA.

"Cu toate acestea, în primul trimestru al anului 2019 au fost vândute cu 6,3% mai multe autovehicule, pe un volum total de 38.253 unităţi, din care 31.174 autoturisme, în creştere cu 5,6%, respectiv 7.079 vehicule comerciale (în creştere cu 9,5%)", se menţionează în comunicatul citat.

Citește și:APIA: Piața auto din România, creștere considerabilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 409041.22RON
1 ETH = 7771.40RON
1 LTC = 370.78RON
1 XRP = 9.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel