"Suntem în mijlocul valului patru, astăzi am avut 11.000 de persoane infectate. Am prezentat colegilor din Biroul Executiv că mâine va fi o hotărâre de Guvern prin care vom aloca 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă, ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI. Dar, punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a ne asigura că nu există probleme", a declarat Cîţu, la finalul şedinţei conducerii PNL.
Pe de altă parte, Cîțu a anunțat că Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis, marţi, formarea unor echipe de negociere la Camera Deputaţilor şi la Senat pentru păstrarea majorităţii în Parlamentul României.
"S-au format echipe de negocieri la Camera Deputaţilor şi la Senat pentru păstrarea majorităţii în Parlamentul României", a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei BEx al PNL.
Citește și Cîțu: Propunem o creştere brută a salariului minim de aproape 11%
El a adăugat că "PNL este un partid responsabil, care şi-a asumat guvernarea într-un moment dificil şi nu dă înapoi".
"În continuare PNL rămâne ferm în spatele preşedintelui şi premierului în această perioadă, nu este niciun fel de discuţie aici", a mai declarat Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.