Valoarea primilor 25 de fotbaliști ai lumii. Cifre năucitoare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Fotbalul a devenit o industrie de proporții
Fotbalul a devenit o industrie de proporții

Valoarea de piață a fotbaliștilor a crescut constant în ultimii ani, fotbalul fiind o industrie în permanentă dezvoltare, aproape imună la crizele economice care zguduie periodic economiile lumii. Sumele contractelor de transfer sau ale clauzelor de reziliere a contractelor au atins dimensiuni uriașe. Astfel, în momentul de față primii 25 de fotbaliști ai lumii au o valoare estimată la 2,895 milioane de euro.

Fotbalul este un sport în care hegemonia Europei de Vest este mai solidă ca niciodată. Toate cluburile în top 25 al valorii estimate sunt din această regiune, precum și majoritatea jucătorilor. Chiar dacă mulți dintre primii 25 de jucători ai lumii sunt emigranți sau fii de emigranți de pe alte continente, ei joacă pentru echipele naționale ale unor state vest-europene. Astfel din primii 25 de jucători, doar șase provin din America de Sud, unul din Africa și unul din Europa de Est, însă și aceștia joacă la echipe de club din Vest.

Iată lista cu primii 25 de fotbaliști ai lumii:

1. Kylian Mbappé (Paris Saint-Germain/ Franța) - 200.000.000 €

2. Neymar (Paris Saint-Germain/ Brazilia) - 180.000.000 €

3. Lionel Messi (CF Barcelona/ Argentina) - 160.000.000 €

4. Mohammed Salah (FC Liverpool/ Egipt) - 150.000.000 €

5. Harry Kane (Tottenham Hotspur/ Anglia) - 150.000.000 €

6. Antoine Griezmann (Atletico Madrid/ Franța) - 150.000.000 €

7. Eden Hazard (Chelsea/ Belgia) - 150.000.000 €

8. Kevin De Bruyne (Manchester City/ Belgia) - 150.000.000 €

9. Philippe Coutinho (CF Barcelona/ Brazilia) - 140.000.000 €

10. Raheem Sterling (Manchester City/ Anglia) - 120.000.000 €

11. Paulo Dybala (Juventus Torino/ Argentina) - 110.000.000 €

12. N'Golo Kante (Chelsea/ Franța) - 100.000.000 €

13. Dele Alli (Tottenham Hotspur/ Anglia) - 100.000.000 €

14. Leroy Sané (Manchester City/ Germania) - 100.000.000 €

15. Mauro Icardi (Internazionale Milano/ Argentina) - 100.000.000 €

16. Cristiano Ronaldo (Juventus Torino/ Portugalia) - 100.000.000 €

17. Saul Niguez (Atletico Madrid/ Spania) - 90.000.000 €

18. Romelu Lukaku (Manchester United/ Belgia) - 85.000.000 €

19. Marco Asensio (Real Madrid/ Spania) - 80.000.000 €

20. Ousmane Dembélé (CF Barcelona/ Franța) - 80.000.000 €

21. Raphaël Varane (Real Madrid/ Franța) - 80.000.000 €

22. Roberto Firmino (FC Liverpool/ Brazilia) - 80.000.000 €

23. Paul Pogba (Manchester United/ Franța) - 80.000.000 €

24. Jan Oblak (Atletico Madrid/ Slovenia) - 80.000.000 €

25. Marc-Andre ter Stegen (CF Barcelona/ Germania) - 80.000.000 €

                                                            Sursa: transfermarkt.com

Citește și: Miliardarii lumii se bat pe Chelsea lui Abramovici. Noua ofertă vine din Cehia

Valoarea combinată a primelor zece echipe cu cele mai valoroase loturi ajunge la năucitoarea cifră de 9,409 miliarde de euro. Primele zece sunt concentrate în numai patru campionate interne: Spania, Anglia, Italia, Franța.

1. CF Barcelona (Spania) - 1,16 miliarde €

2. Manchester City (Anglia) - 1,13 miliarde €

3. Real Madrid (Spania) - 971,5 milioane €

4. FC Liverpool (Anglia) - 951 milioane €

5. Chelsea (Anglia) - 907,25 milioane €

6. Paris Saint-Germain (Franța) - 904,65 milioane €

7. Atletico Madrid (Spania) - 874,5 milioane €

8. Tottenham Hotspur (Anglia) - 826,5 milioane €

9. Juventus Torino (Italia) - 809,5 milioane €

10. Manchester United (Anglia) - 774 milioane €

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497527.57RON
1 ETH = 15550.48RON
1 LTC = 558.31RON
1 XRP = 15.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel