Publicitate
"Institutul de Studii Financiare, pentru a vedea care este percepţia populaţiei cu privire la domeniul asigurărilor, pensiilor private şi investiţiilor financiare, în parteneriat cu INSCOP Research, a demarat un studiu pe un eşantion reprezentativ. Prin acest studiu am evaluat comportamentul consumatorilor de servicii financiare nebancare care, bineînţeles, este în strânsă legătură cu nivelul de educaţie financiară.
Punctez cele mai relevante concluzii urmare a acestui studiu. Cu privire la notorietatea produselor financiare nebancare, am ales zece produse financiare din cele trei domenii – pensii private, asigurări şi investiţii – iar în ceea ce priveşte notorietatea, se pare că aceasta este ridicată la nivelul populaţiei, peste 80% dintre respondenţi având ceva cunoştinţe despre aceste produse. Cel mai ridicat nivel de notorietate s-a înregistrat la asigurarea de viaţă – peste 87% dintre respondenţi au auzit de asigurarea de viaţă. Asigurarea Casco este şi ea cunoscută – peste 87%, iar cel mai scăzut nivel este la asigurările de răspundere profesională – undeva la 38%.
În ceea ce priveşte acţiunile, obligaţiunile şi unităţile de fonduri, peste 66% dintre respondenţi au auzit de aceste instrumente.
De asemenea, din cele zece categorii de produse financiare nebancare analizate în cadrul acestui studiu, doar la patru categorii s-a înregistrat o notorietate mai mare de 80%, la cinci categorii notorietatea era undeva la 60-80%.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte gradul de utilizare a produselor financiare, el este relativ scăzut. În primul rând depinde de caracterul obligatoriu sau facultativ al acestora, de nivelul veniturilor obţinute, de nivelul studiilor dar şi de nivelul de educaţie financiară al respondenţilor.
Gradul de utilizare s-a încadrat între 4,2% pentru acţiuni, obligaţiuni şi unităţi de fonduri, cel mai mare, undeva peste 45% fiind pentru asigurarea RCA care este obligatorie", a explicat Valentin Ionescu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.