Val de aer polar peste România. Ninge în aproape toată țara

DCBusiness Team |
Data publicării:
Iarna se lasa asteptată in sud
Iarna se lasa asteptată in sud

A nins în București, pentru prima dată în această iarnă. Dar nu, zăpada nu s-a așezat pe străzile ude de ploaia care a durat aproape toată noaptea. Din fericire nu s-a format polei, temperaturile fiind, totuși, destul de ridicate. 

Mai cu îndrăzneală, mai cu timiditate, iarna îşi intră în drepturi şi în restul ţării, cuprinsă de un val polar și de temperaturi cu 10 grade mai coborâte față de vineri. 

A nins şi la munte, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă. Pentru orele următoarele meteorologii anunţă polei, în majoritatea regiunilor.

Este iarnă în toată regulă în staţiunile Parâng şi Straja din judeţul Hunedoara, spre bucuria turiştilor care şi-au prelungit vacanţa de 1 decembrie cu încă două zile.

Citește și Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

În Suceava, pe drumuri se circulă în condiţii de iarnă. În Caraş Severin, localnicii din Padina Matei au dat jos de pe maşini un strat gros de zăpada.

Ninge şi pe Acoperişul Banatului, aşa cum este considerat Muntele Mic. Este o zonă superbă, iar domeniul schiabil are 4 pârtii. Şi Mânăstirea Putna s-a îmbrăcat în haine albe, de sărbătoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5295
Diferența 0.0179
Zi precendentă 4.5116
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5295 RON
GBP flag1 GBP = 5.8826 RON
CHF flag1 CHF = 5.2969 RON
AUD flag1 AUD = 2.8108 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.1990 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4551 RON
XAU flag1 XAU = 450.1929 RON
Monede Crypto
1 BTC = 343771.57RON
1 ETH = 6728.53RON
1 LTC = 296.86RON
1 XRP = 7.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel