Vaccinul Pfizer. Descoperire absolut NEPLĂCUTĂ în Polonia și Mexic

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ungaria. Vaccinare obligatorie pentru personalul medical
Ungaria. Vaccinare obligatorie pentru personalul medical

Grupul farmaceutic american Pfizer a confirmat miercuri că doze suspecte care imitau vaccinul său anti-COVID19 şi care au fost confiscate în Mexic şi în Polonia, vândute cu până la 1.000 de dolari fiecare, erau în realitate produse contrafăcute, potrivit presei din Statele Unite, relatează AFP.

Circa 80 de persoane au fost injectate într-o clinică mexicană cu acele vaccinuri false, aparent fără efecte negative asupra sănătăţii, însă inutile în faţa noului coronavirus, a relatat cotidianul The Wall Street Journal.

Flacoanele au fost descoperite în cutii frigorifice în care se păstrează de obicei băuturile răcoritoare şi purtau numere ale loturilor de provenienţă şi date de expirare false, au precizat autorităţile mexicane. În Polonia, serul confiscat era un produs cosmetic, probabil un produs antirid, a precizat grupul american.

"Suntem conştienţi că în climatul actual, favorizat de uşurinţa şi comoditatea comerţului electronic şi de anonimat conferit de internet, va exista o creştere a fraudei, a contrafacerii şi a altor activităţi ilegale legate de vaccinurile şi tratamentele anti-COVID-19", a declarat un purtător de cuvânt al companiei Pfizer pentru postul ABC News.

În februarie, autorităţile sanitare din statul mexican Nuevo Leon au avertizat publicul în legătură cu vânzări "clandestine" ale unor "pretinse vaccinuri împotriva COVID-19" şi au solicitat populaţiei să nu cumpere astfel de produse.

Citește și Dr. Fauci, predicții legate de vaccinul Johnson & Johnson

În martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a declarat la rândul său îngrijorată că vaccinuri Pfizer "falsificate" au fost descoperite în Mexic şi că un astfel de produs "poate fi în continuare în circulaţie în regiune". Specialiştii de la Pfizer au efectuat teste asupra flacoanelor şi au constatat că acestea nu conţineau vaccinul pe care grupul american l-a dezvoltat în parteneriat cu BioNTech.

Oficialii din Mexic sunt de asemenea pe cale să controleze o livrare care ar trebui să conţină 6.000 de doze cu vaccinul rusesc Sputnik V, confiscate luna trecută la bordul unui avion privat care trebuia să decoleze spre Honduras, potrivit The Wall Street Journal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9731
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9728
USD
Azi 4.8734
Diferența 0.0468
Zi precendentă 4.8266
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9731 RON
USD flag1 USD = 4.8734 RON
GBP flag1 GBP = 5.9109 RON
CHF flag1 CHF = 5.3188 RON
AUD flag1 AUD = 2.9957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3763 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4243 RON
SEK flag1 SEK = 0.4322 RON
XAU flag1 XAU = 419.9433 RON
Monede Crypto
1 BTC = 438175.87RON
1 ETH = 14524.24RON
1 LTC = 457.17RON
1 XRP = 11.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16960.39-0.54%
BET-BK3170.17-0.82%
BET-EF921.00-0.51%
BET-FI62661.39-0.80%
BET-NG1220.34-0.73%
BET-TR37400.48-0.54%
BET-TRN36353.20-0.54%
BET-XT1464.34-0.57%
BET-XT-TR3174.34-0.57%
BET-XT-TRN3092.00-0.57%
BETAeRO880.98-1.68%
BETPlus2507.32-0.53%
RTL37742.09-0.49%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel