Vaccin anti-covid. Comisia Europeană, discuții avansate cu firma CureVac

Mara Ivan |
Data publicării:
Să ajungă la toți cei care au nevoie
Să ajungă la toți cei care au nevoie

Comisia Europeană a încheiat joi o serie de discuţii preliminare cu CureVac pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, informează executivul european într-un comunicat de presă. Acesta este rezultatul demersurilor pozitive cu Sanofi-GSK, anunţate la 31 iulie, şi cu Johnson & Johnson, anunţate la 13 august, precum şi al semnării unui angajament prealabil de achiziţie cu AstraZeneca la 14 august.

Contractul avut în vedere cu societatea CureVac ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii sau să îl redirecţioneze către ţări europene. Se preconizează că executivul european va dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, care vor fi furnizate după ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19. Comisia continuă să poarte discuţii intense şi cu alţi producători de vaccinuri.

"Comisia Europeană îşi respectă promisiunea de a asigura accesul rapid al europenilor şi al întregii lumi la un vaccin sigur, care să ne protejeze împotriva coronavirusului. Fiecare rundă de discuţii pe care o încheiem cu sectorul farmaceutic ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de a învinge acest virus. În curând vom avea un acord cu societatea europeană inovatoare CureVac, care a beneficiat anterior de finanţare din partea UE pentru a produce un vaccin în Europa. Totodată, continuăm să purtăm negocieri şi cu alte societăţi, în încercarea de a găsi o tehnologie care să ne protejeze pe toţi", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și Undă verde pentru vaccinul dezvoltat de Johnson&Johnson

CureVac este o societate europeană care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipide. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în ultimii zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule ca suport de date cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce propriile substanţe active pentru a combate diverse boli, potrivit comunicatului citat.

Discuţiile preliminare încheiate joi sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziţie care urmează să fie finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potenţiale vaccinuri cu profiluri diferite şi produse de societăţi diferite. La 6 iulie, Banca Europeană de Investiţii şi CureVac au semnat un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane de euro pentru dezvoltarea şi fabricarea pe scară largă de vaccinuri, printre care şi vaccinul candidat al CureVac împotriva COVID-19.

Comisia Europeană îşi ia, de asemenea, angajamentul să se asigure că oricine va avea nevoie de vaccin îl va primi, oriunde în lume şi nu numai în Europa. Din acest motiv, din 4 mai 2020, Comisia a colectat aproape 16 miliarde de euro în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, acţiunea globală pentru accesul universal la teste, tratamente şi vaccinuri împotriva COVID-19 şi pentru efortul global de redresare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390749.10RON
1 ETH = 8788.19RON
1 LTC = 389.74RON
1 XRP = 9.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel