Căutând să-i protejeze pe chinezi şi să diminueze criticile occidentale cu privire la modul de gestionare a epidemiei, guvernul chinez încurajează institute publice şi companii private să-şi accelereze cercetările. "Pe ansamblu, progresele sunt pe calea cea bună" datorită unei bune cooperări între serviciile de sănătate, spitale şi institute de cercetare, şi-a exprimat satisfacţia Zeng Yixin, viceministru al sănătăţii.
"În total 2.575 de voluntari au fost vaccinaţi în cadrul diferitelor proiecte" şi "niciun efect indezirabil major nu a fost raportat", a subliniat Zeng la o conferință de presă la Beijing. El a estimat că "faza a 2-a" a tuturor testelor clinice aflată în curs în prezent va fi terminată până în luna iulie - aceasta fiind a doua din cele trei etape ale testelor pe om care trebuie validate înaintea oricărei comercializări.
Cinci proiecte, în curs de derulare
Academia militară de ştiinţe medicale a armatei chineze, în colaborare cu compania CanSino BIO, lucrează la un vaccin care utilizează un adenovirus - un virus-vector pentru a face să intre patogenul în organism.
Celelalte patru proiecte vizează vaccinuri mai clasice, care conţin o versiune inactivă dintr-un patogen (în acest caz, noul coronavirus SARS-CoV-2), administrată pentru a declanşa o reacţie imunitară la pacient.
Citește și Noul coronavirus. Vaccin dezvoltat de chinezi, testat în Canada
Două sunt efectuate de uriaşa companie chineză din domeniu, China National Biotec Group (CNBG): unul în colaborare cu Centrul chinez de control şi prevenţie a maladiilor, celălalt cu Institutul de virusologie din Wuhan, epicentrul pandemiei.
Compania farmaceutică Sinovac, cu sediul la Beijing, lucrează la propriul său vaccin. Numele entităţii care efectuează cel de-al cincilea test clinic nu este făcut public pentru moment. Autorităţile ar putea să aprobe în iunie alte teste asupra omului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.